CUTREMUR cu magnitudine 4.5 în Vrancea, anunţă INFP. Cutremurul s-a produs in apropierea urmatoarelor orase: Odobești (37km), Panciu(42km), Onești (47km), Focșani (51km), Tîrgu Ocna (52km).
Un cutremur subcrustal cu magnitudinea de 4,5 grade pe scara Richter s-a produs in seara zilei de vineri, 19 mai, in regiunea Vrancea.
Potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, cutremurul cu magnitudinea 4,5 a avut loc la ora 23:02 în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la adâncimea de 140 de kilometri.
Cel mai mare cutremur din acest an s-a produs în data de 8 februarie în județul Buzău și a avut o magnitudine de 5 grade pe Richter, seismul fiind resimțit și la București.
Anul trecut, în Vrancea, au avut loc două seisme cu magnitudini de 5,3 grade pe scara Richter, unul pe 24 septembrie, la ora locală 2:11, și celălalt pe 28 decembrie, la ora locală 1:20.
Cele mai puternice cutremure produse în România după 1989 au fost înregistrate pe 30 și 31 mai 1990, magnitudinea acestora fiind de 6,9, respectiv 6,4 grade pe scara Richter.