Dacia a înregistrat în 2018 cea mai bună performanţă comercială din istoria sa cu vânzări totale pe piaţa internă şi internaţională care s-au cifrat la 700.798 unităţi, în creştere cu 7% faţă de nivelul atins în anul precedent.
„Marca românească şi-a dublat practic vânzările în decurs de numai şapte ani. Astfel, pragul de 350.000 de unităţi a fost depăşit în anul 2012, cel de 400.000 – în 2013, cel de 500.000 – în 2014, iar cel de 600.000 – în 2017”, precizează reprezentanţii producătorului auto.Recorduri istorice de vânzări au fost înregistrate în Franţa, Italia, Spania, Polonia şi Belgia, în timp ce în Germania, Dacia a ajuns la un nivel apropiat de recordul din 2009. În Maroc au fost vândute aproape 50.000 de vehicule.
Vânzările Dacia pe pieţele externe au crescut cu 5,5%, ajungând la peste 646.000 unităţi.
Una din cele mai importante performanţe a fost înregistrată în Europa, regiune unde Dacia a comercializat în 2018 peste 511.000 de vehicule astfel încât constructorul român a urcat pe poziţia a 14-a în clasamentul celor mai vândute mărci de pe continent, cu o cotă de piaţă de 2,9%, în creştere cu 0,27 puncte procentuale faţă de anul precedent.
Citește și: Nasser Al-Attiyah a câștigat Raliul Dakar