Am mers weekendul trecut cu o mașină a timpurilor noastre. Dacia Logan serie limitată BlueLine, motor de 1 litru, mai precis 0,99 litri, turbină și instalație GPL (TCe 100 GPL), unde mai pui că are și tuningul Stepway. Când am mers să o luăm la test, trăiam cu impresia ca o mașină de la Dacia nu poate fi Stepway dacă nu are doua volume, ne-am înșelat.
Tuningul ăsta îi vine bine și Loganului, mai ales că jantele de aliaj de 15 țoli vopsite gri lucios dau foarte bine cu albastrul sidefat, BlueLine cum îi zic producătorii de la Dacia. Însă și mai semnificativi sunt cei 100 de CP generați de un motor în trei pistoane, extrem de elastic, căruia-i suflă turbina în pânze.
Mașina asta ar putea fi mașina ”uniformă” a unei companii de taxi, una ideală. La fel de bine e croită pentru o familie cu copii. Copiii pot fi și trei că e loc suficient de bagaje…
De ce? Pentru că este extrem de spațioasă la interior, ca orice Dacia Logan, de altfel, că are interiorul de bun simț, cu rezonanțe ”estetice”. Prima impresie este de ”altceva decât Logan”, cum am reușit să aud prezentând mașina unor persoane de vârsta a doua spre a treia.
O doamnă chiar a spus că e Citroen. Asta nu știu dacă e bine, dar așa a spus doamna.
Ca aspect, Loganul Stepway, interior și exterior, rimează cu orice fel de spațiu, urban sau sălbatic. NU am văzut cum arată cu portbagaj deasupra, poate mai ”pădureață”. Oricum, pentru un portbagaj deasupra plafonului ar fi nevoie doar în cazul transportului de mărfuri atipice, poate o saltea, un pat, o ușă, altfel, e loc suficient în imensul portbagaj.
Odată ce pornești mașina, cei trei pistoane în cei trei cilindri ai motorului pe benzină și GPL nici măcar nu se aud.
Instalația de GPL din fabrică funcționează singură, mașina pornește pe benzină și trece automat pe gaz când consideră că e pregătită. Asta dacă este în modul GPL, altfel, Loganul consumă benzină.
Noi am mers cam 300 de km cu aproape tot rezervorul de GPL. Media ar fi 10 litri la 100 de km de oraș și DN, cu trei oameni în mașină. Deci, nu mai mult de 25 de lei 100 de km, dacă calculăm gazul la 2,5 lei litrul.
Rezervorul de GPL stă bine în locul roții de rezervă, deci Loganul este dotat doar cu chit de reparații pentru roți. Dacă tai roata, atunci chemi asistența. Dar portbagajul este destul de mare, deci poți cumpăra o roata plina. sigur nu încurcă așa tare.
Dacia Logan MCV Stepway în weekend cu Bella
La capitolul benzină, GPL-ista a avut nevoie de aproximativ 7 litri la 100.
Vorbim în aproximații pentru că Loganul nu are la bord un ceas care să indice exact consumul de combustibil la 100 de km, însă indică fără probleme cât combustibil se află în fiecare rezervor în parte.
Alimentarea mașinii se face deschizând același capac. Cele doua guri de alimentare sunt alăturate.
Dacă o punem să accelereze, chiar și în modul GPL, Dacia Logan TCe 100 GPL știe să o facă datorită turbinei, la peste 4000 de ture chiar se aude șuieratul turbinei, lucru bun pentru șoferii care știu să aprecieze așa ceva.
Altfel, pe orice drum ai merge, ținuta Loganului este confortabilă pentru pasageri dat fiind amortizoarele cu cursa lungă. La viteze mari însă, Loganul lansează puternic când apar hopuri pe drumurile naționale. Altfel, mașina oferă șoferului o călătorie sigură, chiar plăcută.
Pentru un astfel de exemplar, Dacia cere puțin peste 13.500 euro, lucru ”de ispravă”. Unde mai pui că pe LED-ul de 7 inci ai și cameră pentru marșarier. Sigur, asta costa, dar asta te ajută!