Daea a solicitat ajutor pentru fermierii afectaţi de virusul pestei porcine africane

0

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a solicitat, la Bruxelles, sprijin financiar pentru fermierii români afectaţi de virusul pestei porcine africane şi de măsurile radicale de intervenţie ce au trebuit luate.

“Am socotit necesar, stimaţi colegi, să vă informez şi să mă folosesc de această întâlnire şi să solicit în numele ţării mele ajutor. De altfel, am transmis celor doi comisari, lui Phil (Phil Hogan, comisarul european pentru Agricultură n.r) şi lui Vytenis (Vytenis Andriukaitis, responsabil pentru sănătate şi siguranţă alimentară n.r), o solicitare pentru un sprijin concret financiar, pentru a-i putea ajuta pe fermierii români greu încercaţi de prezenţa acestui virus şi de măsurile radicale de intervenţie necesare a fi luate. România apelează astfel la ajutorul financiar al UE, acordat în baza Regulamentului nr. 652 din 2014 şi Regulamentului nr. 1308 din 2013”, a declarat Petre Daea la Consiliul miniştrilor Agriculturii din statele Uniunii Europene.

Conform MADR, ministrul a solicitat sprijin pentru instituirea de măsuri excepţionale care vor include compensaţii pentru animalele ucise sau distruse din focare şi din exploataţiile contact, pierderile suferite ca urmare a încetării producţiei de carne de porc pe o perioadă determinată, produsele de origine animală distruse, pierderile fermierilor generate de scăderea preţurilor pentru porcii din zonele afectate trimişi la abator. De asemenea, el a precizat că ajutoarele vor viza şi costurile operaţionale legate de curăţire, dezinfecţie, transportul şi distrugerea furajelor, inclusiv cheltuielile legate de ecarisare.

Petre Daea a mai subliniat, potrivit MADR, că România este în război cu pesta porcină africană pe o suprafaţă de aproape 1.400 km la graniţa de răsărit a UE.

Acesta a menţionat că au fost aprobate acte normative cu putere de lege în Guvern şi Parlament, pentru a introduce cele mai potrivite măsuri, însă, cu toate acestea, în data de 31 iulie 2017, a apărut primul focar de pestă porcină africană pe teritoriul României într-o zonă apropiată, la 6 km de Ucraina. Ministrul Agriculturii a subliniat însă că, la începutul anului 2018, focarele s-au multiplicat în aceeaşi zonă apropiată Ucrainei şi că, la un an de la confirmarea primului focar, în data de 10 iunie 2018, acest virus a fost depistat şi în alte zone, aflate tot în vecinătatea Ucrainei, în Delta Dunării, zonă aflată sub protecţia mediului ca rezervaţie naturală. Conform MADR, 12 miniştri au luat cuvântul şi s-au solidarizat cu situaţia din România, respectiv cei din Letonia, Lituania, Polonia, Grecia, Bulgaria, Danemarca, Slovenia, Croaţia, Cehia, Ungaria, Germania, Franţa.

Focarele de pestă porcină africană activează în România din august 2017, însă numărul lor a crescut foarte mult în luna iunie a acestui an, după ce primele suspiciuni de PPA au fost confirmate în localităţi situate pe braţul Chilia al Dunării. În iunie, medicii veterinari au sacrificat 1.715 suine din gospodării private din mai multe localităţi din zona de Deltă a judeţului Tulcea şi au început eutanasierea a 44.580 de porcine dintr-o exploataţie comercială situată în apropierea municipiului Tulcea. Potrivit autorităţilor veterinare, pesta porcină africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic.

Articolul Daea a solicitat ajutor pentru fermierii afectaţi de virusul pestei porcine africane apare prima dată în Agroteca.

Sursa: Daea a solicitat ajutor pentru fermierii afectaţi de virusul pestei porcine africane

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele