Daea: “Am luat fonduri europene de peste 5,5 miliarde de euro într-un an şi jumătate[

0

România a luat peste 5,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană într-un an şi jumătate, bani europeni care se duc în agricultură.

Anunţul a fost făcut, în direct la TV, de către ministrul Agriculturii, Petre Daea: “Am luat fonduri europene de peste 5,5 miliarde de euro într-un an şi jumătate. Îi luăm pe toţi, pentru că sunt banii românilor şi suntem în stare să facem acest lucru, iar aceasta datorită faptului că au înţeles toţi ce trebuie să realizăm în acest domeniu şi s-au depus cererile la timp. Banii europeni se duc în agricultură, în susţinerea fermierilor pe unitatea de suprafaţă, pentru plăţile directe pe suprafaţă pentru a echilibra economic şi a ţine într-un echilibru financiar fermierul şi evident în proiecte şi programe specifice zonei rurale, în drumuri de tarlale, în investiţii în zootehnie şi în irigaţii. Am fost ieri la Haret (Vrancea) unde este o plantaţie a unei societăţi comerciale cu profil agricol. Aceasta are 63 de hectare de plantaţii excepţionale cu cireş, cu nuc şi afin. Sunt la cel mai înalt nivel din punct de vedere tehnic, susţinută tehnologic foarte bine, prinsă într-o gândire foarte sănătoasă din punct de vedere al profesiei”.

La mijlocul lunii mai, şeful MADR spunea că România a primit în acest an rambursări de la Uniunea Europeană de 1,847 de miliarde de euro, iar alte 400 de milioane de euro urmează să vină în urma solicitărilor depuse. Anul trecut, România a atras de la UE circa 3,3 miliarde de euro pentru agricultură şi dezvoltare rurală, iar targetul pentru 2018 din PNDR 2020 este de 4,1 miliarde de euro.

Citeşte şi:Cele mai rezistente soiuri de viță de vie

(0 vizualizari)

petre-daea_ministru-agricultură

Post-ul Daea: “Am luat fonduri europene de peste 5,5 miliarde de euro într-un an şi jumătate[ apare prima dată în AgroTeca.


Sursa: Daea: “Am luat fonduri europene de peste 5,5 miliarde de euro într-un an şi jumătate[

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele