Daea: numărul de focare s-a redus

0

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat că sunt judeţe întregi unde pesta porcină africană nu a mai recidivat, iar în Bihor şi Satu Mare s-a trecut la etapa a doua, respectiv instalarea purceilor santinelă.

“În acest moment, numărul de focare s-a redus. Sunt judeţe întregi unde boala nu a mai recidivat, iar la Bihor şi Satu Mare am trecut în etapa a doua, să vedem dacă recidivează boala, cu instalarea purceilor santinelă. Trebuie să urmărim măsurile de securitate pentru a preveni situaţii deosebite, aşa cum am avut. Săptămâna trecută am fost la Bruxelles unde am discutat cu comisarul Hogan. Vreau să-i mulţumesc public comisarului european pentru sprijinul excepţional pe care îl dă ţării. Comisarul e mai român decât mulţi români, în acest moment greu. La prima chemare au venit în minister au venit să lucrăm împreună. Avem sprijinul Comisiei Europene şi al comisarului Hogan. Am lansat anul trecut planul de zootehnizare a ţării. Noi, la ora actuală, suntem unii dintre cei mai importanţi producători de porumb, dar la noi nu există consumatori de porumb. Avem două specii care consumă porumb: porcul şi pasărea. Dacă la păsări situaţia este bună, la suine avem o problemă. Iată de ce în Parlamentul României s-a iniţiat şi s-a dus până la capăt, un proiect de reproducţie la suine. Din păcate, a apărut această molimă (virusul PPA, n.r.), în anumite părţi ale ţării, mai ales în zone comerciale. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în zone comerciale. Pentru noi sunt mari semne de întrebare cum a ajuns acest virus în una dintre cele mai mari unităţi, cu peste 140.000 de suine, la Brăila. Această perfidie a virusului este extrem de îngrijorătoare pentru noi”, a spus ministrul Agriculturii, în cadrul unui forum de specialitate.

Conform celor mai recente date ale Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Pestă Porcină Africană (PPA) evoluează în prezent în 240 de localităţi, din 13 judeţe, cu un număr de 980 de focare (dintre care 15 în exploataţii comerciale) şi 80 de cazuri la mistreţi.

În total, au fost eliminaţi 343.662 de porci afectaţi de boală, valoarea despăgubirilor depăşind 64 milioane de lei pentru 5.916 proprietari, iar până la data de 4 octombrie 2018, au fost stinse cinci focare în judeţul Satu Mare.

Articolul Daea: numărul de focare s-a redus apare prima dată în Agroteca.


Sursa: Daea: numărul de focare s-a redus

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele