Dan Petrescu,antrenor la CFR Cluj, ar fi devenit principalul favorit pentru preluarea conducerii tehnice a echipei Dinamo Moscova, a scris presa rusă.
Conducerea clubului moscovit apreciază experienţa lui în fotbalul rus şi faptul că a mai reuşit să scoată echipa din zona retrogradării.Petrescu a mai pregătit formaţia Dinamo Moscova, între august 2012 şi aprilie 2014. În primul sezon, el a preluat echipa de pe ultimul loc al campionatului, fără niciun punct în patru etape, şi a dus-o aproape de cupele europene. El a mai antrenat în Rusia pe Kuban Krasnodar, de două ori.
Antrenorul Dmitri Hohlov a demisionat după ce echipa lui, Dinamo Moscova, a fost învinsă, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-0, de Orenburg, în etapa a XII-a a primei ligi din Rusia. Dinamo este pe locul 15 în clasament, penultimul, retrogradabil, cu 10 puncte, din două victorii şi două rezultate de egalitate.
Citește și: Celebrul Nouriel Roubini vine în România