Dăncilă i-a spus despre ”drogații” de la proteste și lui Juncker, la întâlnirea din aeroport

Informateca

Premierul Viorica Dăncilă i-a spus președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, că există bănuieli că protestatarii de la mitingul din 10 august erau drogați, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale. Discuția a avut loc marți, 18 septembrie, pe Aeroportul Băneasa, la plecarea lui Juncker de la summit-ul Inițiativei celor Trei Mări.

Dăncilă i-a spus același lucru și ieri eurodeputatei germane Ska Keller, co-președinta grupului verzilor din Parlamentul European. Grupul verzilor este cel care care a inițiat dezbaterea pe tema situației statului de drept din România.

De altfel, imediat după violențele jandarmilor de la mitingul din 10 august, lideri PSD și vectori mediatici apropiați de ei au relatat in extenso mărturia sub anonimat a unui bărbat care pretindea că ar fi participat la întâlniri în care unii protestatari fumau marijuana. Nici până în acest moment nu a apărut vreo dovadă a acestor alegații.

Reamintim că Dăncilă s-a întâlnit cu Juncker la aeroport la plecarea acestuia din România, șeful Comisiei Europene nedorind să apară la sediul Executivului.

Citește și De unde a scos Carmen Dan cifra de 69 de huligani identificaţi în dosarul violențelor din 10 august? Surse judiciare: “Nu se confirmă această cifră

De Vlad Mitu


Citeste si...  UPDATE: Diaconu vrea sprijin de la Ponta și Tăriceanu
Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *