David Cameron este bântuit de Brexit

0

David Cameron a recunoscut că unii dintre britanici “nu-l vor ierta niciodată” pentru că a iniţiat referendumul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, potrivit CNN.

“Sunt oameni care nu mă vor ierta niciodată pentru faptul că l-am organizat (referendumul) sau pentru că am eşuat în a livra rezultatul pe care l-am urmărit, anume rămânerea într-o Uniune Europeană reformată. Regret profund rezultatul şi admit că abordarea mea a eşuat. Deciziile pe care le-am luat au contribuit la acest eşec. Am eşuat”, a declarat el într-un interviu pentru The Times.”În fiecare zi mă gândesc la asta, la referendum şi la faptul că am pierdut, la consecinţele şi la lucrurile care ar fi putut fi făcute altfel, şi mă îngrijorează ceea ce va urma”, a mai spus el.

Fostul premier britanic a lansat un atac extraordinar asupra succesorului său, Boris Johnson, care se află în acelaşi Partid Conservator. Cameron nu este de acord cu tacticile recente ale premierului Boris Johnson şi crede că un al doilea vot privind Brexitul poate fi încă posibil.

Citește și: Victorie pugilistică sărbătorită la spital

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele