Zohran Mamdani, un musulman de origine indiană născut în Uganda, în vârstă de 34 de ani, membru al aripii de stânga a Partidului Democrat şi oponent ”feroce” al lui Donald Trump va câştiga cursa pentru funcţia de primar în New York, estimează presa internaţională, după o ascensiune meteorică a acestuia în politică.
De asemenea, se preconizează că democraţii vor câştiga două curse cheie pentru funcţia de guvernator: Abigail Spanberger va prelua controlul de la guvernatorul republican din Virginia, Glenn Youngkin, iar deputata Mikie Sherrill îl va învinge pe candidatul republican şi aliatul lui Trump, Jack Ciattarelli.
Zohran Mamdani, socialistul democratic în vârstă de 34 de ani, al cărui interes pentru problemele clasei muncitoare şi carisma personală au propulsat o campanie electorală iniţial considerată fără şanse în centrul atenţiei naţionale, va câştiga alegerile generale pentru primarul oraşului New York, potrivit proiecţiilor CNN Decision Desk.
Mamdani l-a învins pentru a doua oară pe fostul guvernator al New York-ului, Andrew Cuomo, spulberând speranţele acestuia de a reveni în politică după ce a pierdut în faţa lui Mamdani în primarele democratice din iunie. La alegerile generale a candidat şi republicanul Curtis Sliwa, care a rămas în campania pentru primărie în ciuda presiunilor din partea aliaţilor lui Cuomo, care doreau să consolideze opoziţia faţă de Mamdani.
Victoria lui Mamdani marchează o victorie pentru aripa progresistă a Partidului Democrat într-un moment în care democraţii naţionali sunt divizaţi cu privire la modul de a-l contracara pe preşedintele Donald Trump, el însuşi originar din New York, care l-a ridiculizat pe Mamdani ca fiind ”comunist” şi a sugerat că acesta ar ”prelua controlul” asupra oraşului dacă ar fi ales.
Este probabil ca acest lucru să aibă ecouri mult dincolo de New York City, ridicând atât profilul, cât şi platforma lui Mamdani, inclusiv propunerile sale de a îngheţa chiria pentru newyorkezii care locuiesc în apartamente cu chirie stabilizată, de a face autobuzele publice gratuite şi de a oferi îngrijire universală a copiilor prin creşterea impozitelor pentru cei bogaţi.
Victoria lui Mamdani încununează ascensiunea fulminantă a unui deputat cu trei mandate, care şi-a lansat candidatura la primărie acum un an, în anonimat, promiţând să facă unul dintre cele mai scumpe oraşe din ţară accesibil pentru clasa muncitoare.
Mamdani va intra în istorie ca primul primar musulman al oraşului New York, primul sud-asiatic care ocupă această funcţie şi unul dintre cei mai tineri primari aleşi în epoca modernă.
Două milioane de voturi au fost exprimate în New York, potrivit Comisiei Electorale a oraşului.
Este pentru prima dată când se înregistrează un număr atât de mare de voturi din 1969, a anunţat Comisia pe X.
Comisia a instruit, de asemenea, alegătorii din oraş care se aflau la coadă la ora 21:00 ET, când s-au închis urnele, să rămână la coadă.
”Veţi avea dreptul să votaţi”, a atunţat la momentul respectov Comisia electorală pe X.
Trump ameninţă că va reţine fondurile federale destinate oraşului New York, o ameninţare pe care aliaţii săi spun că ar trebui luată în serios
În timp ce îl susţinea ieri pe Andrew Cuomo în cursa pentru Primăria oraşului New York, preşedintele Donald Trump a repetat ameninţarea de a retrage finanţarea federală din fostul său oraş natal, dacă socialistul democratic Zohran Mamdani câştigă.
Persoanele apropiate lui Trump spun că aceasta este o ameninţare care trebuie luată în serios, indicând disponibilitatea preşedintelui din trecut de a retrage sau de a înceta finanţarea federală pe baza acţiunilor oficialilor statali şi locali.
Aceştia au mai spus că se aşteaptă ca preşedintele să se confrunte public cu Mamdani.
Oana-Mihaela Vladu câștigă „Premiul pentru Scriitorii Militari”
Abigail Spanberger a fost întâmpinată cu urale de susţinătorii săi la evenimentul organizat în noaptea alegerilor, după ce CNN a prevăzut că democratul va câştiga cursa pentru funcţia de guvernator al Virginiei.
”În seara aceasta am transmis un mesaj”, a spus ea.
”Am transmis un mesaj în fiecare colţ al Commonwealth-ului, un mesaj vecinilor noştri şi concetăţenilor noştri din toată ţara. Am transmis întregii lumi mesajul că, în 2025, Virginia a ales pragmatismul în detrimentul partizanatului”, a adăugat.
Ea a fost însoţită pe scenă de familia sa şi a ţinut un discurs de la un podium pe care scria ”Guvernatorul ales Spanberger”.
Ea a reiterat că alegătorii ”au ales o conducere” care va lucra pentru consolidarea economiei şi va pune Virginia pe primul loc.
”Abia aştept să încep să lucrez pentru voi”, a spus Spanberger.
