Descărcați formularul pentru înapoierea taxei auto!

0

Guvernul a început restituirea taxei auto cu o întârziere de două zile faţă de termenul asumat la începutul acestei luni.

Citiți și Deficitul bugetar a crescut la 5,1 miliarde de lei în primele 7 luni ale anului

Românii care au de primit bani de la stat din recuperarea taxei pot să depună cererea la ANAF până la data de 31 august 2018.

Formularul de cerere pentru recuperarea taxei auto a fost publicat de Guvern şi poate fi descărcat AICI!

Guvernul a stabilit, prin act normativ, următorul calendar de rambursare:

– pentru taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2018;

– pentru timbrul de mediu pentru autovehicule, în perioada 1 septembrie 2018 – 31 martie 2019.

Pentru primirea banilor, trebuie depusă însă o cerere la sediile ANAF. Nivelul dobânzii va fi cel prevăzut la articolul 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală. Articolul respectiv stabileşte că nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere după termenul de restituire oferit de Guvern, respectiv 31 decembrie 2018 şi 31 martie 2019.

Restituirea taxei de înmatriculare se aplică tuturor taxelor achitate de proprietarii de maşini din România începând din anul 2007.

La cererea de restituire trebuie anexate, în original sau în copie, documentul doveditor al plăţii taxei, precum şi copiile cărţii de identitate a vehiculului şi a certificatului de înmatriculare.

Cât despre cazurile speciale în care proprietarul unui autovehicul pentru care a plătit taxa de înmatriculare a vândut între timp maşina şi nu mai deţine actele, Guvernul nu a specificat metoda prin care respectivul cetăţean român îşi va recupera suma achitată.

De asemenea, statul va înapoia banii celor care au câştigat în instanţă restituirea taxei.

Potrivit profit.ro, Guvernul mai are de restituit 6,5 miliarde lei celor care au plătit taxă specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxă pe poluare pentru autovehicule, taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbru de mediu pentru autovehicule şi, dacă nu ar fi decis acum restituirea taxelor, Comisia Europeană ar fi declanşat o nouă procedură de infringement împotriva României.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele