40 la sută dintre minorii dispăruţi sau traficaţi în ţară ori peste hotare provin din centre de plasament şi de protecţie socială. România este pe primul loc în Europa la traficul de persoane. La această concluzie a ajuns comisia parlamentară care a anchetat situaţia copiilor dispăruți din România. Analiza mai arată că ţara noastră este pe primul loc la traficul de persoane în Europa. De vină sunt sărăcia şi lipsa de reacţie a autorităţilor, situaţie exploatată de reţelele de infractori.
Din centrele de stat pentru protecția minorilor pleacă spre piață neagră a prostituției forțate multe copile. O parte sunt scoase din țară cu acte false de către traficanți. Și nimeni nu prea le caută, constată raportul comisiei parlamentare înființate pentru a investiga situațiile de dispariții și traficări de minori.
Cele mai mari probleme ar fi la centrele DGASPC din Dolj, Brașov, Teleorman, Călărași, Galați, Brăila și Constanța, se arată în documentul oficial. În replică, Asociația directorilor din sistemul DGASPC susține că procentul de 40% se referă la „Numărul de sesizări prin apeluri la 112 efectuate de persoane din sistemul de protecţie care, prin lege, au obligaţia de a sesiza poliţia ori de câte ori un minor întârzie sau lipşeşte dincolo de limita de timp acordată prin biletele de învoire. În prima jumătate a acestui an, 130 de copii din sistemul de protecție au făcut obiectul unor astfel de sesizări. În multe cazuri măsura de protecţie a fost instituită că urmare a traficării, copiii fiind deja victime la momentul intrării în sistemul de protecţie”.
Citește și Alex Bodi, fostul soț al Biancăi Drăgușanu, a fost reținut alături de mai mulți interlopi
Comisia a mai remarcat ceea ce ONG-urile și forurile europene spun de mai mult timp: reacțiile autorităților sunt cel puțin lipsite de fermitate.
Și ministrul justiției știe că există legături nefirești între reprezentanții statului și traficanți.
Raportul comisiei speciale recomandă CSAT să declare drept obiectiv de securitate naţională combaterea fenomenului de dispariţie a copiilor şi traficului de persoane.