Aleksandr Lukaşenko

Dictatorul Lukaşenko vorbește despre capitularea Ucrainei

Stefan Alexiu
Aleksandr Lukaşenko

Liderul belarus Aleksandr Lukaşenko, ce a permis Kremlinului să utilizeze teritoriul ţării sale pentru a ataca Ucraina, a avertizat joi că, în cazul în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski nu semnează un acord cu omologul său rus Vladimir Putin, în scurt timp va trebui să semneze un act de capitulare, relatează agenţiile de presă EFE şi Interfax.

 

„Rusia propune Ucrainei – şi ştiu aceasta sigur – o variantă de acord absolut acceptabilă. Şi este încă posibil astăzi ca Ucraina şi Rusia să ajungă la un acord, iar Zelenski să semneze acest acord cu Putin. Dacă Zelenski nu va accepta, credeţi-mă, el va trebui să semneze un act de capitulare în scurt timp”, a declarat Lukaşenko într-un interviu pentru postul de televiziune japonez TBS.

„Rusia nu va pierde în acest război”, a declarat Lukaşenko, citat de EFE. Agenţia de presă Interfax a înlocuit cuvântul „război” în declaraţia preşedintelui belarus cu „această situaţie” pentru a se conforma regulilor impuse de Kremlin în ceea ce priveşte interdicţia de a numi acţiunile militare în Ucraina drept „război”. Dar agenţia oficială TASS a lăsat neschimbată afirmaţia preşedintelui belarus.

Lukaşenko s-a declarat convins că „acest conflict – operaţiunea Rusiei în Ucraina – se va încheia cu instaurarea păcii”.

În acelaşi timp, el a spus că Occidentul nu va reuşi să atragă Belarus în conflict.

„Sunt practic convins că nu va trebui să luptăm cu Ucraina. Occidentul nu va reuşi să ne implice în acest conflict. Avem suficientă inteligenţă pentru a nu ne implica în acest conflict”, a spus Lukaşenko, adăugând că SUA şi partenerii lor vor „să împingă” Belarusul în conflict.

Citeste si...  Filipine: poliția arestează persoanele care utilizează ţigarete electronice în public

Este o acuzaţie lipsită de temei, au reacţionat deja o serie de experţi, întrucât Kremlinul este cel care-l trage pe Lukaşenko de mânecă să-i pună la dispoziţie trupe pentru a compensa pierderile forţelor ruse din teren, conform Kasparov.ru.

Vezi și Guvernul alocă 7,5 miliarde lei pentru a ajuta întreprinderile mici şi mijlocii din România

Lukaşenko a mai a spus că, în pofida atitudinii ostile a Ucrainei faţă de Belarus, i-a telefonat lui Zelenski şi i-a propus să înceapă imediat negocierile cu Rusia.

„A fost literalmente în a treia sau a patra zi a acestui război. Şi el (Zelenski) a acceptat”, a spus Lukaşenko, pronunţându-se în favoarea negocierilor.

„Vrem ca acolo (în Ucraina) să fie pace. Dacă nu este pace acolo, într-un final nu va fi pace nici în Belarus”, a concluzionat liderul regimului de la Minsk.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu acordat joi postului de televiziune NBC că negocierile cu Rusia sunt dificile. Potrivit acestuia, orice conflict armat „poate fi oprit la masa negocierilor”.

„În primul rând, negocierile continuă. Dar merg destul de greu”, a afirmat Zelenski, citat de media ucrainene, subliniind că problemele prioritare pentru Kiev în negocierile cu Rusia sunt sfârşitul războiului, garanţiile de securitate pentru Ucraina, suveranitatea ţării şi restabilirea integrităţii ei teritoriale.


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *