Directorul medical de la „Victor Babeș”: Ar fi fost de preferat un Paște sărbătorit restrâns

0

Directorul medical al spitalului de boli infecțioase „Victor Babeș” din București, Simin Florescu, a declarat, miercuri, într-o intervenție telefonică la Digi24, că măsurile de relaxare a restricțiilor anunțate de Ministerul de Interne pentru Paștele ortodox cresc riscul de infectare, iar consecințele se vor vedea în maximum două săptămâni prin aglomerarea spitalelor, exact ceea ce se încearcă să fie evitat de două luni de zile.

 

Simin Florescu a precizat că lucrurile privite din punct de vedere medical sunt foarte clare, în sensul că sunt necesare izolarea și distanțarea socială.

„Chestiile sunt cumva contradictorii. Va crește riscul de infectare. În momentul în care ies pe stradă sute sau mii de oameni în seara respectivă, va fi greu de păstrat distanțarea. Inevitabil va fi un buluc. Vom vedea ce-o să iasă. Noi suntem pregătiți pentru valul care va urma”, a spus directorul medical al spitalului „Victor Babeș” despre măsurile de relaxare a restricțiilor pentru Paștele ortodox.

 

Simin Florescu a subliniat că ar fi fost de preferat în acest an o sărbătorire în cadru restrâns a Paștelui

 

„Ce să spun? Dacă nu se poate, asta e. Vom avea spitalele aglomerate. (…) În maximum două săptămâni ne vom confrunta cu consecința acestor aglomerații, exact ce încercăm să evităm de două luni. (…) Încă nu suntem saturați cu cazurile de terapie intensivă, dar dacă insistăm se poate ajunge și acolo”, a mai spus Simin Florescu.

Marcel Vela a anunțat, marți seară, că Ministerul de Interne a încheiat un acord cu Biserica Ortodoxă Română, în cadrul căruia se vor forma echipaje mixte care vor distribui prescurile de Paște și Lumina Învierii. Acestea vor fi distribuite inclusiv în spitale și centrele de carantinare. Vela a anunțat că măsurile prevăzute în ordonanțele militare referitoare la distanțarea socială vor trebui respectate inclusiv în noaptea de Înviere, fiind interzisă, printre altele, formarea grupurilor mai mari de trei persoane.

Citește și: Ministerul Sănătăţii: Sanofi România a donat 18.000 de cutii de Hidroxiclorochină

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele