Doi sportivi din Belarus nu se mai întorc în țară după Jocurile Olimpice

0

Sportiva bielorusă Yana Maksimova și soțul ei, atletul Andrei Kravchenko, au anunțat miercuri că nu se vor mai întoarce în țara sa natală după incidentul în care a fost implicată Kristina Țimanouskaia la Jocurile Olimpice de la Tokyo, anunță cotidianul spaniol Marca.

 

Țimanouskaia este atleta care refuzat să fie repatriată forțat în Belarus după ce a participat la această ediție a Jocurilor Olimpice. Ea a ajuns între timp în Polonia, după ce a beneficiat de o viză umanitară eliberată de guvernul acestui stat.

Cei doi sportivi din Belarus nu au fost incluși în lotul olimpic pentru Tokyo și se află în Germania. Maksimova susține că vrea să se stabilească în această țară, ea publicând un text pe rețelele de socializare în care își explică motivele pentru care nu vrea să se mai întoarcă în Belarus. „După toate evenimentele care au avut loc, nu intenționez să mă întorc în Belarus. Am o fiică, nu pot să risc. Sunt unul dintre acei oameni care nu pot să tacă. Cât timp am trăit și m-am antrenat în Belarus, ei nu m-a lăsat să plec”, a spus Maksimova, care este în prezent cu familia ei în Germania.

Lituania vrea extinderea sancțiunilor împotriva Belarus

Sportiva a precizat pe Instagram că și soțul ei a luat decizia de a nu reveni. Andriy Kravchenko a fost unul dintre cei peste 400 de sportivi care au semnat o scrisoare deschisă în august 2020, prin care condamna alegerile prezidențiale trucate și violența cu care forțele de securitate au ripostat împotriva protestatarilor. La scurt timp după aceea, a fost expulzat din echipa națională a Belarusului. „În Germania, pot respira profund, dorm bine. Îmi doresc foarte mult să am energia care mi-a lipsit pentru a fi din nou în Tokyo”, a declarat acesta.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele