Dragnea: „Aștept ministrul de Finanțe să spună care sunt procedurile în cazul sumei de recuperat de la Iohannis”

Informateca

Preşedintele Camerei Deputaţilor şi liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, a declarat că aşteaptă de la ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, să spună clar care sunt procedurile de urmat pentru recuperarea sumei ce a fost stabilită printr-o hotărâre, în instanţă, ca fiind „încasată ca folos necuvenit” de familia Iohannis în urma închirierii unui imobil şi „nu glumiţe” pe acest subiect.

„Eu am cerut public şi cer în continuare să nu stea inactivi în a recupera la bugetul statului această sumă care, normal că a fost stabilită printr-o hotărâre, de instanţă, că a fost încasată necuvenit, adică, un folos necuvenit pentru familia respectivă, Iohannis. Nu asta aşteaptă românii, ca ministrul de Finanţe să-l certe pe şeful ANAF”, a declarat Liviu Dragnea, duminică seară, la România TV.

El a răspuns astfel întrebărilor despre discuţiile apărute în spaţiul public privind „banii datoraţi de familia preşedintelui Klaus Iohannis statului, după ce şeful statului a pierdut un imobil în instanţă” şi, respectiv, despre „schimburile de replici” pe acest subiect dintre ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, şi şeful ANAF, Ionuţ Mişa.

Întrebat dacă a avut discuţii, inclusiv cu premierul, pe acest subiect, liderul PSD a spus: „Nu, o să avem o discuţie săptămâna asta”.

„Eu nu ştiu cine trebuie să ceară înscrierea în cartea funciară, dar nu cred că poate să fie ANAF-ul, adică reprezentantul statului nu poate să fie ANAF-ul, e Ministerul de Finanţe în situaţii de genul ăsta. (…) Repet, nu asta aşteaptă oamenii, oamenii aşteaptă să vadă care este soluţia, sau să se spună: domne’, uite domnul Iohannis se ascunde în spatele unor găselniţe avocăţeşti, în spatele unor chichiţe juridice, în spatele nu ştiu cui, şi se foloseşte de asta ca să nu dea banii statului român. Astea trebuie spuse foarte clar, (…) trebuie explicate. (…) Nu sunt foarte bucuros că a apărut această dispută, eu aştept, ca preşedinte al partidului şi ca preşedinte al Camerei Deputaţilor şi ca cetăţean român un răspuns foarte clar. Noi discutăm de câteva sute de mii de euro care trebuia să ajungă la statul român de câţiva ani de zile”, a declarat Dragnea.

Citeste si...  Cum au ajuns USR și Mișcarea România Împreună să discute despre o alianță la europarlamentare și cine ar putea fi pe listele comune

Liderul PSD a spus că se abţine să dea replici ministrului de Finanţe, faţă de afirmaţiile acestuia pe subiect.

„Un membru al Guvernului trebuie să vină cu proceduri foarte clare care sunt iniţiate sau care trebuie iniţiate sau să spună care e situaţia şi care sunt aşteptările. Asta se aşteaptă, nu glumiţe”, a afirmat Dragnea.

Citește și Dragnea: ”Când românii vor avea salarii mai mari, vor fi mai greu de manipulat”

De Vlad Mitu


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *