Dragnea despre relația cu Viorica Dăncilă: ”Vorbim mai puţin”

0

Liviu Dragnea, afirmă că relaţia cu Viorica Dăncilă este una bună, iar aceasta este acum “mai stăpână pe Guvern” şi se implică mult mai mult în activitatea guvernamentală, comparativ cu primele zile de mandat.

“Acuma e mai stăpână pe Guvern, e firesc, în primele zile era totuşi o meserie nouă, o funcţie nouă, o poziţie nouă, nu mai fusese într-un Guvern până atunci, cu atât mai puţin nu mai fusese prim-ministru, discutam mai mult. În ultimele luni şi eu am zis să vorbim mai puţin, pentru că a început să se implice mult mai mult în activitatea Guvernului. De la 1 ianuarie nici nu mai este acelaşi timp pentru a purta discuţii, tot felul de întâlniri, deplasări, şi acum e plecată la Dubrovnik, am înţeles, deci nu mai e acelaşi timp disponibil de discuţii, dar relaţia e bună. Şi nu vreau să amestecăm lucrurile, adică nu facem pereche doamna Dăncilă cu domnul Toader, pereche politică vreau să spun”, a declarat Liviu Dragnea joi, la Antena 3.

Fiind întrebat dacă se are în vedere un al patrulea prim-ministru, cu referire la unele speculaţii care au fost lansate în spaţiul public, liderul social-democraţilor a spus: “Nu văd de ce, sincer, chiar nu văd de ce”.

Citeşte şi Dragnea a tunat, Dăncilă l-a fulgerat pe șeful de la Antifraudă

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele