Dragnea: a fost înlăturată principala barieră privind exportul de carne de porc

Alexandru Ionescu

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea are o veste bună pentru crescătorii de porci din ţara noastră, în curând România va putea reîncepe să exporte carne de porc. Anunţul a fost făcut pe pagina de facebook a liderului PSD.

„Aseară, la Paris, România a fost admisă pe lista oficială a statelor libere de pesta porcină clasică. Joi vom primi diploma de certificare, în plenul World Organization for Animal Health (OIE). Astfel, după mai bine de 10 ani, a fost înlăturată principala barieră privind exportul de carne de porc din România!  Având în vedere că în scurt timp devine operabil și Programul „Carne de porc din fermele românești”, țara noastră are toate șansele să revină în forță pe piețele internaționale, după ce ani la rând importurile la acest produs au fost de 10 ori mai mari decât exporturile. State precum Japonia, SUA, Canada sau Mexic și-au manifestat deja intenția de a începe negocierile bilaterale.
Este o realizare uriașă și apreciez efortul depus de Geronimo Brănescu, președintele ANSVSA, care a pledat cauza României în fața forului internațional!”


Citeste si...  Alfred Taudes: Bitcoin probabil va muri și va fi înlocuit. Tehnologia blockchain e prea utilă ca să nu se impună
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *