Aprobată prin hotărârea nr. 629/12 martie 2009 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Duminica Părinţilor şi Copiilor, prima duminică după data de 1 iunie – Ziua Internaţională a Copilului, este prilej de a reafirma rolul principal al familiei în creşterea duhovnicească a copiilor şi formarea lor pentru viaţă.
”În familie, copilul începe să înţeleagă taina iubirii părinteşti a lui Dumnezeu pentru toţi oamenii. De aceea, educaţia copilului nu înseamnă doar cunoaştere şi pregătire pentru viaţa materială, ci şi creştere duhovnicească sau cultivarea bunătăţii sufletului, ca frumuseţe a acestuia în relaţia lui cu Dumnezeu şi cu semenii. În acest sens, părinţii sunt chemaţi să cultive practica rugăciunii în comun, ca izvor de bucurie şi iubire statornică în familie. Rugăciunea este temelia vieţii şi a creşterii spirituale a omului, care ne ajută să înfruntăm greutăţile vieţii, să pregustăm încă din lumea aceasta lumina şi bucuria învierii şi a vieţii veşnice.
Rugăciunea nu este doar lucrarea omului care se adresează lui Dumnezeu, ci şi lucrarea tainică a harului lui Dumnezeu în sufletul celui care se află în comuniune cu El. Nimic nu poate înlocui rugăciunea şi nicio activitate nu este mai de preţ decât aceasta, fiindcă rugăciunea ne dăruieşte inspiraţie şi putere pentru a rosti cuvântul frumos şi pentru a săvârşi fapta bună.
Anul acesta, Duminica Părinţilor şi Copiilor coincide cu Duminica a 7-a după Paşti, în care se citeşte textul evanghelic despre rugăciunea arhierească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, rostită cu puţin timp înainte de Pătimirile Sale (Ioan 17, 1-13). Această rugăciune ni-L descoperă pe Dumnezeu ca Părinte al unui Fiu veşnic, Care a venit în lume să dăruiască oamenilor viaţă veşnică. Marea taină sau ţinta ultimă a rugăciunii Domnului Iisus Hristos este unitatea Bisericii. El S-a rugat ca toţi cei care cred în El „să fie una”, adică să trăiască în comuniune, după cum Tatăl şi Fiul sunt una, adică trăiesc în comuniune, în dăruire reciprocă de iubire şi de sfinţenie: „Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi” (Ioan 17, 11). Rugăciunea arhierească ne mai arată că bucuria lui Hristos este deplină când ucenicii Săi păstrează dreapta credinţă şi unitatea Bisericii (cf. Ioan 17, 13).
Într-o societate tot mai divizată şi secularizată, pentru a răspunde nevoilor spirituale profunde ale generaţiilor de copii şi de tineri, Biserica îi cheamă pe părinţi, educatori, învăţători şi profesori la o conlucrare permanentă, în spiritul comuniunii fraterne şi al solidarităţii practice, ca educaţia copiilor să devină o preocupare comună majoră. În ultimele decenii, în contextul multor provocări la adresa familiei creştine, Biserica a intensificat activităţile ei privind educaţia copiilor şi a tinerilor.
Anul 2022 este în mod deosebit dedicat evidenţierii importanţei şi rolului rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului. În acest context, în perioada 15 noiembrie 2021 – 21 mai 2022, Patriarhia Română a organizat Concursul Naţional Catehetic Rugăciunea în viaţa mea, care şi-a propus să cultive relaţia de comuniune a omului cu Dumnezeu şi cu aproapele prin rugăciune. La concurs au participat grupuri catehetice parohiale, cuprinzând copii şi tineri din ţară şi din diaspora, câştigătorii fiind premiaţi în ziua de 21 mai 2022, cu ocazia hramului istoric al Catedralei Patriarhale, Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena.
Adresăm părinţilor şi copiilor români un mesaj părintesc de multă preţuire, precum şi îndemnul de a păstra şi de a trăi dreapta credinţă, de a practica rugăciunea în familie, de a cultiva iubirea părintească, fiască şi frăţească, spre slava Preasfintei Treimi şi spre bucuria tuturor copiilor şi a părinţilor”, este mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.