După Consiliul IMM-urilor și Confederația Patronală Concordia își manifestă surprinderea față de modificările prin ordonanța de urgență 82/2017 a relațiilor dintre angajați și angajatori.
„Actul normativ adoptat conține prevederi asupra cărora nu a existat nicio consultare cu partenerii sociali, patronate și sindicate deopotrivă. Aceste prevederi obligă în mod nerealist și intempestiv toți angajatorii din România să inițieze negocieri colective pe parcursul a doar 30 de zile calendaristice pentru transferul contribuțiilor sociale și de sănătate de la angajator la angajat, în ciuda faptului că efectele transferului acestor contribuții nu au fost clarificate”, arată oficialii Concordia.
Confederația patronală consideră că prin măsurile menționate se are în vedere de fapt un transfer incorect și forțat de responsabilitate către angajatori și sindicate pentru deciziile asumate unilateral de Guvernul României prin OUG nr. 79/2017, care produc efecte negative, atât asupra angajatorilor, cât și asupra angajaților într-o perioadă în care nici unii, nici ceilalți, nu pot anticipa magnitudinea acestor decizii.
Principalele probleme ale OUG 82/2017
- Actul normativ conține articolul VII asupra căruia nu a existat niciun fel de consultare prealabilă a partenerilor sociali. Acest articol nu a fost inclus în proiectul transmis către instituțiile avizatoare, cu atât mai puțin către Consiliul Economic si Social (CES). O astfel de abordare reprezintă o încălcare gravă a principiilor dialogului tripartit, consfințite de către Convențiile internaționale în materie (ratificate și de România), ceea ce nu poate decât să afecteze negativ calitatea dialogului social;
- Proiectul transmis incomplet spre avizare către CES a primit aviz negativ;
- Noua formă a proiectului nu este însoțită de avizul de oportunitate emis de Ministerul pentru Relația cu Parlamentul și nici de avizul Ministerului Justiției, Consiliul Legislativ a avizat proiectul OUG cu observații și propuneri, subliniind inclusiv nerespectarea prevederilor constituționale.
„În condițiile unei lipse totale de transparență în adoptarea unor măsuri care nu sunt fundamentate pe un dialog social real și pe un studiu de impact (necesare conform prevederilor Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă), membrii Concordia consideră că astfel de măsuri destabilizează suplimentar dialogul social și intensifică o situație de incertitudine și lipsă de predictibilitate în raporturile de muncă și în dezvoltarea mediului de afaceri.
Concordia critică modul impredictibil și netransparent de elaborare a politicilor publice, termenul absolut nerezonabil de implementare (o lună calendaristică), afectarea libertății de negociere a partenerilor de dialog social, faptul că Ordonanța de urgență are un caracter incert până la aprobarea sa prin lege de către Parlamentul României iar aspectele negociate între partnerii de dialog social au un caracter definitiv.
O posibilă sursă de conflict între angajați și angajatori
De asemenea, confederația patronală consideră că gradul mare de complexitate al subiectului de negociere și dimensiunea implicațiilor financiare și sociale care pot genera, în mod artificial, stări conflictuale între angajatori și angajați, faptul că modificările legislative sunt în contradicție flagrantă cu unul dintre obiectivele principale ale dialogului social, respectiv asigurarea climatului de stabilitate și pace socială.
Confederația Patronală Concordia atrage atenția că în aceste condiții se creează premisele unor multiple conflicte colective de muncă, cu consecințe greu de anticipat, putându-se ajunge și la blocarea unor sectoare de activitate sau chiar a economiei in ansamblu.
Ținând cont de multitudinea de probleme, evidențiate mai sus, determinate de punerea în aplicare a OUG nr. 82/2017, cât și de problemele de fond ce decurg din implementarea dispozițiilor OUG nr. 79/2017 referitoare la transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, Concordia solicită renunțarea la noul sistem impus unilateral prin cele două reglementări sau, cel puțin, prorogarea termenului de aplicare a acestora pentru a permite realizarea unui studiu de impact și desfășurarea unui proces real și efectiv de consultare.
Sursa: După Consiliul IMM-urilor și confederațiile patronale critică OUG 82/2017