Echipa naţională a pierdut cu 0-3 meciul cu Olanda și tricolorii au revenit cu picioarele pe pământ. Dușul rece aplicat de „portocalele mecanice” vine la timp, atât pentru antrenor cât și pentru jucători.
„A fost o primă repriză echilibrată cu ocazii de ambele părți, iar diferența nu a fost așa de mare. Diferența a fost făcută în repriza a doua de cele trei ocazii fructificate de ei. În schimb noi nu am reușit să fructificăm nicio ocazie pe care am avut-o. Este un duș rece, dar binevenit. Am vrut să văd nivelul jucătorilor, să îi testez pentru a vedea pe cine mă pot baza la începutul Ligii Națiunilor. M-a nemulțumit faptul că am primit primele două goluri foarte ușor, pe greșeli individuale. I-am avertizat pe băieți să nu începem relaxați a doua repriză, însă am primit gol foarte repede. Dar ocaziile noastre la 1-0 și la 2-0 nu le-am fructificat, iar apoi a venit și golul trei al lor ca să pună capac acestei seri. A fost o înfrângere cu 3-0 nemeritată. Pentru că până la urmă diferența au făcut-o jucătorii care au fructificat acele ocazii, iar noi nu am putut să marcăm. Calitatea jucătorilor acolo în fața porții face diferența. Păcat că nu am înscris. Dacă o făceam la 2-0 poate alta era soarta meciului. Nu cred că am jucat așa de prost încât să pierdem cu 0-3, dar asta e.Nu știu dacă am greșit echipa de start. Mi-am asumat această schimbare, acest risc. Azi am schimbat opt jucători față de meciul cu Turcia. Am vrut să văd mai mulți jucători. Noi am încercat să facem același presing din meciul cu Turcia, dar calitatea jucătorilor olandezi a făcut ca ei să iasă ușor din presing și să beneficieze de multe superiorități. În plus, s-a accidentat și Bălașa la încălzire, iar ăsta a fost un handicap. Planurile s-au dat peste cap și a trebuit să improvizez”, a declarat selecționerul Cosmin Contra.
„Nu știi niciodată la ce să te aștepți când joci în deplasare cu România. Ei au jucat foarte bine în precendentul amical cu Turcia. Așa că nu ne așteptam să câștigăm așa de ușor, cu 3-0, în România. Dar a fost un meci important pentru noi. E un sentiment plăcut să ne întoarcem acasă știind că din ultimele 8 partide am câștigat 7. E un moral bun pentru a o lua de la capăt „, a spus antrenorul olandez Dick Advocaat.