Ecaterina Andronescu a vorbit despre suspendarea cursurilor

0

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a declarat că, la recomandarea Ministerului Sănătăţii, pot fi suspendate cursurile în contextul răspândirii gripei.

“Noi putem să suspendăm cursurile la recomandarea Ministerului Sănătăţii. Asta am făcut vineri, după 24 ianuarie. Ministerul Sănătăţii, dat fiind că era vorba despre o punte de o zi, ne-a recomandat acest lucru şi, fără îndoială, am luat măsura necesară. În fiecare zi, suntem în contact cu Ministerul Sănătăţii şi la această recomandare luăm imediat măsura. Avem o echipă, cea care se ocupă de învăţământul preuniversitar – secretar de stat, director de învăţământ preuniversitar, care sunt în contact permanent. Suntem cu toată atenţia în priză, să nu credeţi că tratăm neserios acest lucru”, a afirmat Andronescu, la Antena 3.

Ea a precizat că numai într-o zi au fost înregistrate în şcoli 500 de cazuri noi de gripă şi 800 de răceală.

Citește și: Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat Antena 3, Realitatea TV şi România TV

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele