Economiştii BCE avertizează asupra unei corecţii a burselor

Alexandru Ionescu

Creşterile puternice ale burselor din SUA şi Europa, alimentate de entuziasmul investitorilor pentru inteligenţa artificială, ar putea fi urmate de o corecţie semnificativă, avertizează economişti ai Băncii Centrale Europene, care consideră evoluţia actuală a pieţelor ”îngrijorătoare”, transmite CNBC.

Economiştii BCE arată că experienţa revoluţiilor tehnologice din trecut sugerează că actualele evaluări bursiere vor suferi probabil o corecţie, chiar dacă acestea reflectă corect potenţialul inteligenţei artificiale de a transforma economia mondială şi de a majora profiturile companiilor.

Un prim scenariu este cel al unei bule speculative, în care investitorii excesiv de optimişti împing preţurile acţiunilor peste valoarea lor fundamentală. În acest caz, dispariţia entuziasmului ar putea provoca o scădere abruptă a pieţelor.

Economiştii BCE susţin însă că o corecţie este posibilă chiar şi în absenţa unei bule. Pe măsură ce inteligenţa artificială devine tot mai importantă pentru economie, succesul sau eşecul companiilor care domină această tehnologie capătă implicaţii pentru întreaga economie. Investitorii ajung astfel să solicite prime de risc mai mari, ceea ce poate exercita presiuni în sensul scăderii preţurilor acţiunilor.

- Publicitate -

Analiza face comparaţii cu dezvoltarea căilor ferate în secolul al XIX-lea, extinderea electricităţii şi radioului în anii 1920 şi ascensiunea internetului în anii 1990. În toate aceste perioade, boomul tehnologic a fost urmat la un moment dat de o corecţie a pieţelor.

”Ambele perspective implică un boom urmat de o corecţie”, au arătat economiştii, subliniind însă că momentul exact al unei eventuale scăderi nu poate fi anticipat. După corecţie, pieţele ar putea să îşi revină şi să reia creşterea.

BCE atrage atenţia în special asupra expunerii investitorilor europeni. Aceştia deţin indirect ponderi importante în marile companii tehnologice americane din grupul „Magnificent Seven”, prin fondurile care urmăresc indicii bursieri globali şi prin fondurile de pensii.

O scădere puternică a acţiunilor din sectorul tehnologic ar putea astfel produce efecte în lanţ asupra fondurilor de investiţii şi, în cele din urmă, ar putea reprezenta un risc pentru stabilitatea financiară a zonei euro.

Inspecția Pre-Achiziție (PPI) și test-drive-ul obiectiv. Cum testezi o mașină second-hand fără să-ți iei „țeapă”

- Publicitate -

Economiştii avertizează şi că autorităţile dispun în prezent de mai puţine instrumente pentru amortizarea unei eventuale crize decât în perioada prăbuşirii companiilor dot-com. Nivelul actual al dobânzilor şi situaţia fiscală lasă mai puţin spaţiu pentru reduceri de dobândă sau pentru măsuri bugetare ample de susţinere a economiei.

Etichete:
Distribuie articol: