Eliminarea pensiilor speciale pentru primari a fost votată doar de USR-Plus

Stefan Alexiu

Eliminarea pensiilor speciale pentru primari a fost votată joi în Comisia pentru drepturile omului doar de parlamentarii USR PLUS. Colegii acestora de coaliție, PNL-iștii și UDMR-iștii, s-au abținut de la vot, la fel ca PSD, astfel că propunerea nu a întrunit numărul necesar de voturi și a fost respinsă, a declarat vicepremierul Dan Barna.

 

Copreședintele USR PLUS a anunțat că va ridica această problemă în discuțiile din coaliție.

Vezi și Barna: Vreau să cred că PNL şi premierul îşi doresc cu adevărat alegerea primarilor în două tururi

Reforma pensiilor este un cartof fierbinte, o problemă complexă, a recunoscut Dan Barna și a dat un exemplu: problema pensiilor speciale.

„Și astăzi am văzut în Parlament că din păcate, în Comisia de drepturile omului, o comisie în care a fost la vot inițiativa pentru eliminarea pensiilor speciale ale primarilor, doar USR PLUS și încă doi parlamentari de la partide mai mici din opoziție au susținut această inițiativă. Restul, marea clasă politică, s-a abținut. Adică și PNL, și PSD au fost solidari în vot de abținere, astfel încât iată, propunerea nu a întrunit numărul de voturi și a fost respinsă”, a dezvăluit copreședintele USR PLUS.

Șeful USR a confirmat că va pune acest subiect pe agenda discuțiilor din coaliție.

„E un subiect în coaliție, da, în coaliție toată lumea susține eliminarea pensiilor speciale, dar iată, când am văzut că vine și proba votului, USR PLUS rămâne singur. Eu doar constat. Vom avea o discuție în coaliție. Nu discut punctele de vedere ale coaliției la televizor, dar este un fapt obiectiv: în Comisia de drepturile omului, astăzi, legea privind eliminarea pensiilor speciale ale primarilor a fost votată pentru doar de USR și alți doi parlamentari”, a punctat Dan Barna.

Citeste si...  Ciolacu: serviciile publice, bisericile sau Metrorex trebuie să beneficieze de plafonarea şi compensarea preţurilor la energie

Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *