Emily Burghelea a vrut să petreacă sărbătorile de Paște la Ierusalim, așa că pentru a scăpa de stres și agitație a apelat la serviciile unei agenții de turism. Influencerița a plecat în vacanță alături de familia sa, nași și socri și nu se aștepta ca serviciile pe care le-a plătit să nu se ridice la așteptări.
Emily Burghelea, dezamăgită complet de cazarea pe care a primit-o în Tel Aviv: „Nu vreți să știți cât de mare este diferența pe care am plătit-o noi și ce preț era la recepție”
Fosta concurentă de la „Bravo, ai stil” a ajuns la Mormântul Sfânt, Ierusalim, acolo unde a experimentat o serie de emoții greu de descris în cuvinte, care au făcut-o să plângă de emoție. Următoarea destinație de vacanță pe care a ales-o a fost Tel Aviv, însă surprizele nu au mai fost plăcute de data aceasta. Cazarea pe care au primit-o era total diferită față de cum arăta în poze, iar camerele erau pline mucegai. Dezamăgită complet, influencerița a postat totul pe Instagram și a spus că încercat să caute o altă cazare, însă fără succes.
„Știți aia cu ce comanzi, versus ce primești? Exact așa suntem și noi acum. Ce ni s-a promis și ce am primit, este ceva ieșit din comun. Trebuia să fie ceva superb, de asta am și apelat o agenție de turism. Nu vreți să știți cât de mare este diferența pe care am plătit-o noi și ce preț era la recepție. Iar acum doamna de la agenție spune: ați plătit, asta era la ofertă. Eu acum nu știu ce să fac dacă să rămân aici. Nu mă deranjează că nu arată wow camera, mă deranjează că nu e cea mai curată cameră. Mocheta este groaznică, WC-ul este… Mă simt atât de neîndreptățită… Ne-au păcălit ca pe copii…”, a spus Emily Burghelea în mediul online, profund dezamăgită.
Fosta concurentă de la „Bravo, ai Stil!”, decizie disperată: „Am vrut să plecăm acasă”
În continuare, fosta concurentă de la Bravo, ai Stil! a mai povestit că, în diseperarea lor, au vrut să plece acasă, însă este imposibil să găsească bilete de avion.
„Nici nu știu dacă avem unde să mergem în altă parte, totul este full (n.r.: plin) de Paște, suntem și destul de mulți, nașii, părinții lui Andrei, sora lui, avem trei bebeluși în grup… Mucegaiul este nociv, mai ales pentru cei mici, iar pe jos nu pare prea curat… Nimic nu pare curat… Voi ce ați face în situația noastră?
Doamna de la agenție ne-a spus că ne trimite mâine altă ofertă dacă o să găsească ceva disponibil, ce am plătit aici (de trei ori mai scump decât la recepție) nu se returnează și trebuie să achităm iar sejurul pentru noi toți, în alt hotel, dacă aici nu ne place.
Aseară am vrut să plecăm acasă, dar nici bilete de avion nu am găsit. Mă bucur totuși că am rămas! Este minunat orașul.”, a mai povestit Emily Burghelea.