Erdoğan a semnat decretul de redeschidere a Hagiei Sophia pentru rugăciunile islamice

0

Erdoğan a semnat decretul de redeschidere a Hagiei Sophia pentru rugăciunile islamice, transmite Radio Europa Liberă. Reperul istoric al Istanbulului, Hagia Sophia, a fost redat autorității religioase a țării. Erdogan a făcut public decretul pe Twitter cu titlul „felicitări”, la puțin peste o oră de la decizia instanței administrative a Turciei.

 

Context

 

O instanță din Turcia a decis, vineri, că decizia de a face din Hagia Sophia muzei este nulă, deschizând astfel actualului guvern drumul către transformarea clădirii istorice în moschee, transmite middleeasteye.net

Verdictul a venit după ce reprezentanții unei asociații au dat în judecată guvernul la începutul acestui an pentru decizia de a transforoma Hagia Sofia în muzeu în anii 30, decizie semnată de fondatorul Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk.

Asociația a susținut că Hagia Sophia a primit titlul de moschee sub Mehmed al II-lea, cuceritorul orașului Istanbul, care a fost și proprietarul clădirii. Anterior, clădirea a fost catedrală creștină și a fost construită de împăratul Justinian în secolul al VI-lea.

De anul trecut, președintele Recep Tayyip Erdogan a susținut ideea revenirii la statului de moschee în câteva discursuri publice, în încercarea de a da satisfacție bazei sale electorale (musulmanii conservatori), care au calificat tot timpul decizia lui Ataturk ca fiind catastrofală.

Decizia de a schimba destinația actuală a Hagiei Sophia poate fi luată de Erdogan. Totuși, Washingtonul și Moscova au insistat pentru menținerea statului de muzeu, prin urmare guvernul a preferat să împartă responsabilitatea deciziei cu justiția.

După decizia instanței, guvernul președintelui Erdogan mai trebuie să parcurgă anumiți pași pentru ca în Hagia Sofia să se poată organiza servicii religioase.

 

UNESCO îşi exprimă îngrijorarea şi invită Turcia la dialog

 

Exprimându-şi îngrijorarea în legătură cu soarta fostei catedrale creştine Sfânta Sofia din Istanbul, care ar putea fi transformată din nou în moschee, UNESCO a invitat Turcia la dialog înainte de luarea unei decizii susceptibile „să aducă atingere” valorii universale a acestui monument, care are în prezent statutul de muzeu şi care a fost inclus pe lista patrimoniului mondial, informează AFP.

Construită în secolul al VI-lea e.n. de către bizantini, care îşi încoronau împăraţii în interiorul acestei catedrale, Sfânta Sofia este un sit inclus în patrimoniul mondial UNESCO şi una dintre principalele atracţii turistice din Istanbul. Catedrala a fost transformată în secolul al XV-lea e.n. în moschee după invazia otomană, apoi în muzeu în anul 1935 de preşedintele tinerei Republici laice a Turciei, Mustafa Kemal, care a dorit „să o ofere umanităţii”.

Contactaţi vineri de jurnaliştii de la AFP, reprezentanţii Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), al cărei sediu se află la Paris, au subliniat într-un e-mail că Sfânta Sofia, componentă a sitului intitulat „Zonele istorice din Istanbul”, este „înscrisă pe Lista patrimoniului mondial al umanităţii în calitate de muzeu”, fapt care „aduce cu sine un anumit număr de angajamente şi de obligaţii juridice”.

„Astfel, un stat trebuie să vegheze ca nicio modificare să nu aducă atingere valorii universale excepţionale (fundamentul oricărei înscrieri pe lista UNESCO, n.r.) a bunului înscris şi aflat pe teritoriul său. Orice modificare necesită o notificare prealabilă din partea statului vizat adresată UNESCO, apoi, dacă este cazul, o examinare de către Comitetul Patrimoniului mondial”, au precizat reprezentanţii UNESCO.

UNESCO a comunicat „îngrijorările sale Republicii Turciei în mai multe e-mailuri” şi prin intermediul unui mesaj transmis ambasadorului său la UNESCO, joi seară, îndemnând totodată „autorităţile turce să înceapă un dialog înainte de a lua o decizie ce ar putea să aducă atingere valorii universale a sitului”.

„Bunul intitulat ‘Zonele istorice din Istanbul’ este înscris în patrimoniul mondial mai ales pentru ‘integritatea unică a capodoperelor sale arhitecturale, care reflectă întâlnirea dintre Europa şi Asia pe parcursul mai multor secole’ şi pentru că ‘Sfânta Sofia a devenit un model pentru o întreagă familie de biserici şi, mai târziu, de moschei, iar mozaicurile din palatele şi bisericile din Constantinopol au influenţat artele atât în Orient, cât şi în Occident”, au reamintit reprezentanţii UNESCO.

Citește și: Erdogan s-a deplasat la Moscova pentru a rezolva situația din Siria

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele