Președintele Erdogan nu a reușit să îl convingă pe Putin ca Rusia să revină la acordul pe cereale, o înțelegere extrem de importantă pentru asigurarea securității alimentare în lume.
A fost prima întâlnire tete-a-tete între cei doi lideri după aproape un an de zile. În drum spre India, acolo unde va participa la summit-ul G 20 , președintele Erdogan a făcut o escală în Rusia, la Soci.
Întâlnirea Putin-Erdogan a durat peste 3 ore, însă nu s-a încheiat cu vreo înțelegere pe acordul legat de cerealele ucrainene. Vladimir Putin a declarat că Moscova se va întoarce la acord doar după ce condițiile puse de Rusia vor fi îndeplinite, conform TVR.
Liderul de la Kremlin s-a arătat destul de categoric, spunând că mingea este în terenul Occidentului în ceea ce privește revenirea la acordul pe cereale.
Vladimir Putin: „Statele occidentale au blocat şi continuă să blocheze prevederile ruseşti din acordul pe cereale. Mă refer la accesul produselor agricole ruseşti pe piaţa internaţională. Adică Occidentul refuză să elimine sancţiunile privind exportul cerealelor şi îngrăşămintelor ruseşti. În timp ce Rusia a oferit garanţii de securitate în cadrul acestui acord, cealaltă parte (Ucraina, n.red) a folosit coridoarele umanitare pentru organizarea de atacuri teroriste împotriva infrastrucurii civile şi militare din Rusia. Evident că nu mai putem tolera aceste lucruri pe viitor.”
Vezi și Putin – Erdogan: acordul privind transportul de cereale pe Marea Neagră ar putea fi reluat în curând
Galip Dalay, analist politic, Chatham House: „Să nu uităm că e şi un război al narativelor. Putin nu vrea să pară băiatul rău în ochii Sudului global (Africa, America Latină, n.red), cel care provoacă instabilitate alimentară, aşa cum s-a întâmplat când Rusia s-a retras din acord, în iulie 2023. Deci toate acuzaţiile la adresa Occidentului fac parte din acest război al narativelor.”
Președintele Erdogan s-a declarat mai optimist. Condițiile pe care tot insistă Moscova sunt considerate de liderul turc neajunsuri care pot fi înlăturate.
Recep Tayyp Erdogan, preşedintele Turciei: „Ucraina, mai ales, trebuie să fie mai flexibilă, pentru a putea face paşi înainte, împreună cu Rusia. Le-am spus că noi, Turcia, suntem gata să ne facem partea noastră. Putem trimite cerealele ucrainene în statele sărace, sub formă de făină, după ce le măcinăm noi.”
Presa rusă nu a acordat o atenție deosebită acordului pe cereale, abordat în timpul întâlnirii de la Soci. La Moscova s-a vorbit mult despre cooperarea economică bilaterală, proiecte comune în domeniul nuclear, având în vedere că Rusia construiește o centrală la Akuiu și efectuarea plăților între cele două state în monedele naționale. Vladimir Putin a evocat inițiativele de pace
în Ucraina lansate de președintele Erdogan, însă a avertizat că niciun acord pe această temă nu va fi valabil atâta timp cât eventualele negocieri se fac fără participarea Moscovei.