Ceremoniile bizare ale lui Vladimir Putin de oficializare a anexării de către Rusia a aproximativ 15% din teritoriul Ucrainei au scos la iveală din nou prăpastia dintre triumfalismul Kremlinului și realitate, scrie TheConversation.
Nu contează că forțele ruse nici măcar nu au controlat pe deplin teritoriile aduse de Putin sub steagul rus. Nu contează că „referendumurile” din Rusia au fost o născocire flagrantă – votul fiind adesea ținut sub amenințarea armei. Nu contează că până acum mai mulți oameni au fugit din Rusia decât cele 300.000 de trupe care au fost chemate la „mobilizarea partială” în sprijinul efortului de război slab al lui Putin. Și nu contează că forțele ruse se retrag în multe dintre teritoriile lor nou-dobândite, cum ar fi orașul cheie Lyman eliberat de Ucraina la mai puțin de 24 de ore după ce a fost anunțată anexarea sa.
Răspunsurile acide ale lui Putin la adresa unui public tot mai demoralizat au avut un impact negativ. El s-a referit la Occident ca fiind sataniști cu „diverse genuri”, cerând război sfânt împotriva transsexualilor occidentali. Caracterizarea sa asupra americanilor ca neo-coloniști a fost ridicol de ipocrită, deoarece Putin era literalmente în proces de a anunța recrearea unui imperiu, notează analiza TheConversation.
El a făcut referiri la Ecaterina cea Mare, a susținut că sudul Ucrainei a fost întotdeauna sub influența Rusiei și a invocat liberal termenul imperial „Novorossiya”. Expansiunea NATO, care chipurile ar fi declanșat o criză existențială de securitate pentru Rusia care nu i-a lăsat nicio altă opțiune decât să invadeze Ucraina, abia a fost menționată în tsunamiul de xenofobie a lui Putin.
Dar adevărata poveste a celei mai recente melodrame a lui Putin este că el și-a pariat fără echivoc supraviețuirea politică pe „victorie” asupra Ucrainei și a Occidentului.
În mod esențial, există acum semne clare că stăpânirea lui asupra puterii începe să se destrame, chiar dacă dispariția lui Putin ar putea fi încă departe de a se realiza.
Crizele existențiale generează crize interne
Dictatorii își îndeplinesc deseori scopurile prin ”depășire involuntară”. La fel, noua fragilitate a lui Putin provine din propriile sale alegeri. Obsedat de a recrea o amprentă asupra a ceea ce el crede că sunt ținuturile istorice ale Rusiei și hotărât să dea vina pe Occident ca întruchiparea globală a decrepitudinei morale, Putin și-a creat propria amenințare existențială.
Cu toate acestea, invazia sa în Ucraina a fost un dezastru total. Forțele sale convenționale au fost prezentate în toată splendoarea lor: prost antrenate, prost conduse, iremediabil corupte și adesea prost echipate.
Acest lucru devine acum o amenințare internă pe care propaganda de la Kremlin depune mari eforturi să o înăbușe.
Ofensive care au fost inițial prezentate drept victorii glorioase rusești au fost ulterior respinse sau s-au împotmolit și transformat în retrageri rușinoase, forțând propagandiștii Kremlinului să încerce să stingă focuri simultane.
Însă prezentarea înfrângerilor ca „regrese temporare” poate funcționa până la un punct. Iar să găsești mereu alți vinovați, de la teorii ale conspirației despre forțele NATO care luptă la ucraineni, la criticarea comandanților de pe front că au dezamăgit Rusia, este de asemenea o soluție temporară.
În cele din urmă va deveni cât se poate de evident că singurul om care nu poate fi criticat, Vladimir Putin, este cel care prezidează peste acest dezastru. Acest lucru a început deja să se întâmple.
Margarita Simonian, „majoreta” principală a lui Putin în mass-media controlată cu o mână de fier de Kremlin, a spus subit că se disociază de politică, susținând acum că nu are niciun fel de autoritate politică.
Atunci când propagandiști loiali încearcă să pară imparțiali dictatorii ar trebui să devină îngrijorați.
