Blocul Naţional Sindical organizează luni un protest în faţa sediului Guvernului, pentru…
Companiile de top în domeniul sănătăţii Pfizer şi AstraZeneca au anunţat duminică…
Prim-ministrul a declarat despre programul „Viza Waiver”, că este „ferm convins” că…
Autobuzele de pe linia 232 circulă pe traseu deviat pe sensul spre…
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care acordă ajutor și asistență umanitară…
Blocul Naţional Sindical afirmă, sâmbătă, că angajaţii români au o sarcină fiscală…
Slide, o nouă aplicație mobilă destinată întâlnirilor romantice, își face intrarea pe…
Fondurile europene au un rol esențial în dezvoltarea României, CEC Bank finanțând,…
Acţiunile Siemens Energy au crescut cu până la 13% miercuri, după ce…
O echipă de ingineri din Elveţia au creat o baterie în stare…
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României,…
"Suflete reci", volum de poezie de Valeriu Argăseală, preşedintele FCSB, va fi…
Aceasta cred că e întrebarea pe care și-au pus-o mulți microbiști, după…
Sârbul Nikola Jokic a fost desemnat miercuri seara jucătorul anului în NBA…
UPDATE: Există însă o controversă cu privire la acest titlu, dat fiind…
După ce Recorder a arătat că primarul PNL din Sinaia, Vlad Oprea…
Vineri seară, la evenimentul de lansare a candidaţilor PNL Ploieşti la alegerile…
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat vineri, la Iaşi că liberalii nu…
Gabriela Firea a declarat vineri că pe 9 iunie bucureştenii au de…
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că Primăria se confruntă cu…
George Clooney a fost unul dintre cei mai râvniți burlaci de la…
Sign in to your account
Nume utilizator sau adresă email
Parolă
Ține-mă minte