Europarlamentarul Siegfried Mureșan solicită 2 miliarde de euro în Bugetul UE post-2020 pentru apărarea statului de drept

Informateca

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, purtător de cuvânt al PPE a depus săptămâna aceasta un amendament la Raportul interimar al Parlamentului European privind Bugetul multianual al Uniunii Europene post-2020 în care solicită 2 miliarde de euro pentru proiecte și acțiuni privind consolidarea și apărarea statului de drept în Uniunea Europeană (UE), potrivit unui comunicat de presă.

Amendamentul lui Siegfried Mureșan se referă la bugetul alocat Programului pentru Drepturi și Valori al Uniunii Europene. Acest program a fost propus de Comisia Europeană în proiectul privind Cadrul Financiar Multianual al UE 2021 – 2027 cu scopul de a  finanța proiecte de promovare a drepturilor și valorilor Uniunii Europene în statele membre. Programul va putea finanța, printre altele, campanii de informare și comunicare, activități de formare, schimb de bune practici și monitorizare analitică. Sunt eligibile toate entitățile juridice din statele membre, adică atât instituțiile guvernamentale, cât și organizațiile non-guvernamentale, instituțiile mass-media etc.

Comisia Europeană a propus, inițial, trei componente ale programului: egalitate și drepturi, participarea cetățenilor la viața democratică a Uniunii și combaterea violenței. Pentru aceste componente, Comisia a alocat în proiect o finanțare de aproximativ 565 de milioane de euro pentru toți cei 7 ani ai exercițiului financiar. Ulterior, Parlamentul European a propus o a patra componentă: promovarea democrației și a statului de drept. Având în vedere importanța acestei a patra componente, Siegfried Mureșan a solicitat o finanțare adecvată și creșterea bugetului total al programului de la 565 de milioane de euro, la 2 miliarde de euro.

„Vedem cum atât în România, cât și în alte state membre ale Uniunii Europene, valorile fundamentale ale Uniunii Europene, precum democrația, statul de drept și independența justiției, sunt atacate constant. Asistăm la campanii de dezinformare, știri false și chiar declarații antieuropene ale politicienilor populiști. De multe ori, aceste atacuri vin din afara Uniunii Europene, de la adversarii democrației europene. De aceea, prin acest program, vrem să apărăm valorile Uniunii și să dotăm cetățenii și societatea civilă cu instrumentele necesare de a se apăra de aceste atacuri. Am cerut creșterea bugetului pentru acest program al Uniunii Europene, de la 565 de milioane de euro, la 2 miliarde de euro, tocmai pentru a ne asigura că, în cei 7 ani ai exercițiului bugetar, vor exista suficiente fonduri pentru a derula programe în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan.

Citeste si...  Guvernul a găsit bani pentru a mări salariile bugetarilor

Amendamentul deputatului european Siegfried Mureșan urmează a fi votat în Comisia pentru bugete și, ulterior, în plenul Parlamentului European. Dacă  va trece de votul din Parlament, propunerea lui Siegfried Mureșan se va regăsi în mandatul Parlamentului European privind negocierile finale cu Consiliul UE asupra Cadrului Financiar Multianual al Uniunii Europene 2021 – 2027.

Citește și Mesaj al procurorului din dosarul Tel Drum:M-ați subestimat! Va fi interesant

De Vlad Mitu


Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *