ciuca pnl cartarescu

Evaluarea miniștrilor din cabinetul Ciucă

Alexandru Ionescu

Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj, luni, cu un bilanţ al guvernării, după primele şase luni, despre evaluarea de etapă a membrilor Cabinetului, că s-a bucurat să constate ca fiecare membru al Cabinetului a abordat cu multă seriozitate angajamentul de îndeplinire a ţintelor, jaloanelor şi reformelor din PNRR.

 

El spune că modul în care resursele naţionale şi europene au fost utilizate în beneficiul oamenilor şi dezvoltării comunităţilor este un alt criteriu care a stat la baza evaluării echipei guvernamentale.

”Am preluat responsabilitatea guvernării în urmă cu şapte luni, într-un moment în care economia era afectată de doi ani de pandemie, iar românii aveau nevoie de măsuri ferme care să le aducă siguranţă. Am trecut împreună peste criza sanitară, am stabilizat criza energetică, iar acum gestionăm şi avem sub control efectele pe care România, asemenea multor state, le resimt ca urmare a războiului din Ucraina. Am acţionat coordonat la nivelul Guvernului şi Coaliţiei de Guvernare, în strânsă colaborare cu preşedintele României. Programul de Guvernare cu care am pornit la acest drum are ca principii de bază transparenţa, rezilienţa, stabilitatea, echitatea şi eficienţa, prin aplicarea cărora punem în centrul preocupărilor noastre cetăţeanul”, spune premierul în mesaj.

El arată că Sprijin pentru România, programul în valoare de 17,3 miliarde de lei, completează măsurile de protejare a cetăţenilor şi economiei de efectele crizelor multiple. Totodată, utilizarea cât mai eficientă a fondurilor europene şi naţionale, apărarea intereselor românilor şi României la nivelul Uniunii Europene, NATO şi în relaţia cu partenerii noştri strategici, respectarea principiilor de integritate şi moralitate au fost şi continuă să fundamenteze acţiunile Guvernului.

Citeste si...  Guvernul va aloca 5 milioane de lei către TAROM

”România este astăzi o ţară sigură şi stabilă social, economic şi politic, pregătită sa depăşească cu bine efectele crizelor cu care ne confruntăm şi să se angajeze pe drumul reformelor, modernizării şi dezvoltării. În cele şapte luni, am asigurat cetăţenilor noştri şi economiei naţionale garanţii de securitate, în pofida riscurilor pe care le implica războiul de la graniţă. Niciodată România nu a fost mai apărată decât este acum ca stat membru NATO şi UE. Acest statut al ţării noastre, noul Concept Strategic al NATO adoptat recent la Madrid şi armata naţionala in continua modernizare oferă mai departe securitate românilor, dar si refugiaţilor ucraineni care aleg sa rămână în România”, afirmă prim-ministrul.

El mai spune că, împreună cu societatea civilă, cu autorităţile locale, sprijiniţi de comunitatea europeană si instituţiile internaţionale, au reuşit să ofere adăpost şi sprijin pentru mai mult de 1,4 milioane de ucraineni care au fugit din calea războiului si s-au adăpostit temporar sau au tranzitat România. Spiritul de solidaritate al poporului nostru şi colaborarea exemplară intre cetăţeni si autorităţi in toata această perioadă au reprezentat un test de maturitate. România a acţionat ca un membru de facto al Schengen şi continuă sa o facă, oferind siguranţă nu doar românilor, ci şi cetăţenilor europeni.

”În plan social, prin măsuri coerente şi atent ţintite, am venit cu o plasă de siguranţă care să-i protejeze pe cetăţeni. Creşterea preţurilor la produse de bază, carburanţi şi energie ar fi fost şi mai acut resimţită în lipsa intervenţiei Guvernului. Am introdus măsuri de compensare şi stabilizare a preţului la energie electrică şi gaze naturale. Împreună cu mediul privat ne-am asumat reducerea/stabilizarea preţului la benzină şi motorină si eliminarea acţiunilor speculative din piaţa carburanţilor. Am încurajat mediul privat să menţină locurile de muncă şi să creeze altele noi pentru a înlătura riscul şomajului. Am crescut salariul minim pe economie şi am acordat facilităţi antreprenorilor să facă încă o majorare, oferind facilitatea suspendării impozitului şi contribuţiilor. Din primele zile de mandat am crescut pensiile şi drepturile sociale, iar în această lună cei mai mulţi dintre pensionari vor primi un sprijin financiar de 700 de lei care sa-i ajute in aceasta perioada marcata de creşterea preţurilor.
Românii care au nevoie de protecţia statului primesc deja vouchere sociale pentru achiziţionarea de alimente si produse de bază”, spune el.

Citeste si...  Iohannis l-a desemnat pe Ludovic Orban pentru funcția de premier

Ciucă mai arată că, de asemenea, au majorat valoarea tichetelor de masă, a normei de hrană pentru pacienţii din spital, iar pentru copiii şi tinerii aflaţi sub protecţia autorităţilor vom aloca fonduri mai mari pentru îngrijirea lor.

Orban: Ciucă a fost în postura de Agamiță Dandanache

”Studenţii şi elevii vor fi încurajaţi şi susţinuţi, prin măsuri guvernamentale, să-şi continue studiile. Recent am aprobat programe in acest scop. Solidaritatea este esenţială în vremuri dificile şi, aşa cum am făcut pana acum, vom avea grija ca niciun cetăţean român sa nu fie lăsat în urmă. Am creat un cerc de siguranţă pentru a proteja investiţiile şi economia românească, sursă şi resursă pentru îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor şi pentru drumul spre modernizare pe care împreună îl vom urma. Suntem Guvernul care a alocat cel mai mare buget de investiţii din ultimii 32 de ani, a crescut absorbţia fondurilor europene cu 7% şi pregăteşte mobilizarea a peste 90 de miliarde de euro fonduri europene”, spune premierul.

El mai arată că a finalizat în urmă cu câteva zile toate documentele necesare care vor permite României să beneficieze în următorii ani de cele peste 44 de miliarde de euro fonduri europene, prin Politica de Coeziune. Înseamnă finanţări generoase pentru transport si infrastructură, investiţii in comunităţile locale care sa îmbunătăţească viaţa oamenilor si, pentru prima dată, un program operaţional dedicat îmbunătăţirii sistemului de sănătate.


Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *