Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că, în urma consultărilor cu reprezentanţii elevilor, profesorilor şi părinţilor, s-a stabilit ca examenele naţionale să se deruleze cu prezenţă fizică, pentru a se asigura relevanţa lor.
„Tematica de examen va fi stabilită, adaptată, corelată cu realităţile acestui an. Nu are niciun sens să negăm faptul că în educaţie au fost pierderi. Important este să identificăm corect acele pierderi”, consideră el.
„Cu toţii au solicitat şi împreună am agreat că vom face tot posibilul ca examenele naţionale să se deruleze predictibil, la datele la care sunt planificate. Am stabilit ca examenele naţionale să se deruleze cu prezenţă fizică, pentru a asigura relevanţa acestor examene naţionale. Având deja două puncte fixe, este foarte posibil să fim nevoiţi să cedăm într-o altă parte, pentru că, dacă n-am ceda în nicio parte, ar fi ca şi cum am avea un an normal, în care nimic nu s-a întâmplat. Lucru în mod evident fals”, a subliniat ministrul Educaţiei.
Prima tranșă de vaccin de la Moderna este așteptată miercuri în România