Modulul de aselenizare şi roverul misiunii chineze Chang’e-4 şi-au reluat activitatea pe partea îndepărtată a Lunii, în cea de-a 14-a zi selenară, după ce s-au aflat în ”hibernare” în timpul nopţii extrem de reci, relatează luni agenţia Xinhua.
Atât modulul de aselenizare cât şi robotul selenar se află în stare normală de funcţionare, potrivit centrului pentru explorare selenară şi program spaţial din cadrul Administraţiei Spaţiale Naţionale din China.
Sonda chineză Chang’e-4, lansată la data de 8 decembrie 2018, a aselenizat în premieră, la 3 ianuarie 2019, în craterul Von Karman din bazinul Aitken aflat la Polul Sud, pe partea întunecată a Lunii.
Până la finalul celei de-a 13-a zile selenare, roverul Yutu-2 a parcurs 357 metri pe faţa îndepărtată a Lunii în cadrul misiunii de cercetare a teritoriului neexplorat.
Roverul Yutu-2, sau Iepurele de Jad 2, a depăşit perioada prevăzută de funcţionare, de trei luni, devenit astfel cel mai durabil robot aflat pe suprafaţa Lunii.
Vezi ce a descoperit roverul pe lună: Roverul selenar Yutu-2 a parcurs 357.695 metri pe suprafaţa Lunii
O zi pe Lună echivalează cu 14 zile pe Pământ, iar noaptea selenară are acceaşi durată. Sonda Chang’e-4 intră în hibernare în timpul nopţii selenare din cauza cantităţii insuficiente de energie solară.A