Facebook a organizat, pe 8 noiembrie, primul eveniment Communities Day în București, premieră ce a reunit peste 30 de lideri de comunități din România.
Ideea acestui eveniment a venit ca rezultat al numărului masiv de aplicații provenind din țările Europei Centrale și de Est pentru participarea la Facebook Communities Summit, organizat la Londra, la începutul acestui an. În semn de recunoștință pentru munca și dedicarea lor remarcabilă, Facebook a decis să organizeze în întreaga regiune evenimente locale, numite Communities Days. Primul Communities Day a ajuns în București, după Atena și Varșovia.
„România este, cu siguranță, o țară cu oameni uimitori și multe comunități cu activitate semnificativă. După ce am anunțat-o pe Atena Boca, fondatorul și liderul comunității La Primul Bebe, ca fiind singurul finalist român al programului Facebook Communities Leadership și am lansat Communities Leadership Circles în București, dorim să ne arătăm și mai mult sprijinul față de comunitățile locale. Obiectivul nostru este de a le oferi administratorilor români o platformă unde să iși împărtășească ideile, experiențele și cunoștințele, iar Bucharest Communities Day este un pas important în această direcție”. – Robert Bednarski, Country Director CEE.
Citește mai multe detalii pe News4IT.