Facebook, Google şi alte companii de tehnologie au convenit un cod de conduită pentru combaterea ştirilor false, din cauza îngrijorărilor că acestea pot influenţa alegerile.
Acest cod voluntar, care are rolul să evite adoptare unor reglementări dure, prevede supravegherea strictă a publicităţii pe conturile şi site-urile unde apar ştiri false şi folosirea verificării faptelor pentru a le filtra, a anunţat Comisia Europeană, citată de news.ro.Un grup de consultanţă media a criticat însă companiile, între care se mai află Twitter şi grupuri de lobby pentru industria publicităţii, pentru că nu au prezentat mai multe măsuri concrete.În condiţiile în care în mai 2019 vor avea loc alegeri pentru Parlamentul UE, Bruxelles-ul vrea să ia măsuri împotriva riscului implicării străine în timpul campaniilor.
Comisia a cerut companiilor, în aprilie, să prezinte un proiect de cod pentru bune practici, avertizând că în caz contrar vor fi supuse unor măsuri de reglementare, din cauza incapacităţii de a elimina conţinutul înşelător sau ilegal.
Citește și: Abris vinde Urgent Cargus, al doilea jucător de pe piața de curierat din România