Familia regală britanică se teme de sărăcie

Alexandru Ionescu

Palatul Buckingham se aşteaptă la scăderi de venit în valoare de 15 milioane de lire sterline în următorii trei ani, în urma scăderii frecventării reşedinţelor regale, din cauza pandemiei covid-19, relatează AFP.

 

Regalitatea britanică a prezentat vineri cheltuielile din anul care a trecut – de la o călătorie a prinţului Andrew la un teren de golf şi până la revovarea Palatului Buckingham – şi avertizează că anticipează zile grele din cauza pandemiei covid-19.În acest exerciţiu anual al transparenţei faţă de contribuabilul britanic, Casa regală şi-a publicat cheltuielile aferente exerciţiului bugetar care s-a încheiat la sfârşitul lui martie.

Cheltuielile se ridică la 82,4 milioane de lire sterile (90 de milioane de euro) – adică 1,23 de lire sterline pentru fiecare dintre supuşii reginei Elizaberh a II-a.Această sumă reprezintă o uşoară creştere faţă de anul precedent, când înzestrarea coroanei, dedicată activităţilor oficiale ale familiei Windsor şi întreţinerii reşedinţelor regale a atins 82,2 milioane de lire sterline.Impactul noului coronavirus asupra finanţelor regale urmează să fie cunoscut în viitorul exerciţiu bugetar, în contextul în care izolarea a fost impusă la sfârşitul lui martie.

- Publicitate -

Regalitatea anticipează o scădere a veniturilor legată de scăderea frecventării reşedinţelor regale în valoare de 15 milioane de lire sterline în viitorii trei ani.

Citește și: Lansarea colecției Homo Capax live pe Facebook. Dumitru Borțun: Dacă sens nu e, nimic nu e

Distribuie articol:
Informateca