Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reamintește că începând cu data de 1 decembrie a anului în curs cetățenii români beneficiază de posibilitatea de a călători în Canada fără vize.
Potrivit unui comunicat al MAE, măsura intră în vigoare începând cu data de 1 decembrie, de la ora 16.00 (ora României).
„Ministerul Afacerilor Externe salută decizia autorităților canadiene de liberalizare a regimului de vize pentru cetățenii români, decizie care încununează demersurile diplomatice susținute din ultimii ani, la nivel bilateral româno-canadian, precum și în format trilateral, cu participarea Comisiei Europene. Autorizația de călătorie electronică eTA se va putea obține doar online, prin accesarea paginii de internet www.Canada.ca/eTA-Romania. Aplicația aferentă va deveni disponibilă pentru cetățenii români numai din data de 1 decembrie 2017, de la orele 16:00 (ora României). În consecință, cetățenii români care și-au planificat zboruri directe cu destinația Canada, cu decolare înainte de ora respectivă, nu vor putea obține eTA anterior îmbarcării și nu vor putea intra în Canada decât în baza unei vize valabile, chiar dacă avionul va ateriza pe teritoriul canadian ulterior orei specificate. Pentru obținerea eTA și, ulterior, pentru accesul pe teritoriul canadian, cetățenii români trebuie să fie în posesia unui pașaport valabil, indiferent de tipul acestuia (pașaport simplu electronic, pașaport simplu, pașaport simplu temporar, pașaport diplomatic, pașaport de serviciu). Cetățenii români care dețin deja o viză canadiană valabilă o pot utiliza în continuare, până la expirarea termenului de valabilitate, fără a mai fi necesară obținerea eTA. Cetățenii români care au obținut deja eTA după data de 01.05.2017, întrucât se încadrau la categoriile cărora li s-a aplicat prima etapă de liberalizare a regimului de vize (titulari ai unei vize de rezidență temporară în Canada în ultimii 10 ani sau ai unei vize valabile tip non-immigrant pentru SUA), pot continua să călătorească pe calea aerului în Canada, pe baza aceleiași eTA, până la expirarea valabilității acesteia sau a pașaportului”, precizează MAE.