Fermier: Ar fi ideal să stabileşti preţul de vânzare după costurile de producţie

0

Alexandru Gheorghe, administratorul companiei Somalex din judeţul Ialomiţa, care administrează circa 3.400 ha de teren agricol, spune că ar fi ideal dacă preţurile de vânzare ale materiilor prime agricole ar putea să fie stabilite în funcţie de costurile de producţie. Practic, toată lumea ar fi rentabilă, ceea ce într-o economie de piaţă nu se poate întâmpla, a declarat fermierul în cadrul unei conferinţe pe teme de agricultură. Vrem sau nu, principalul element care determină preţul este piaţa, indiferent ce am vrea noi, fie în calitate de cumpărător sau de vânzător, spune el. La momentul actual, pentru producătorii români, cea mai mare problemă cu care se confruntă este preţul scăzut al cerealelor. Si aceasta pentru că principalul beneficiar al producţiei interne este piaţa externă, mai precis marii traderi care acţionează pe piaţa mondială.

„Piaţa cu care ne comparăm este cea a Mării Negre unde principalii jucători sunt Rusia şi Ucraina şi unde agricultura a crescut în ultimii ani într-un ritm foarte accelerat. Dacă producţia din acest an a crescut cu 40-50% poate faţă de cea din 2010, nu înseamnă că profitabilitatea s-a mărit în acelaşi ritm. Cauza este concurenţa de pe piaţă, care a dus la scăderea preţului într-un mod dramatic. Fiecare judecă problema din punctul lui de vedere, cumpărătorul îl judecă ca o facilitate, iar pentru noi este aproape o dramă. Dacă în 2010 preţul unei tone de grâu era de 1.200 lei, acum cred că este aproape la jumate”, a declarat Gheorghe.

 

Citește și: Un retailer ieftineşte ouăle. Care este preţul corect atunci?

 

Trebuie remarcat şi faptul că în contextul în care în ultmii ani, majoritatea agricultorilor şi-au dezvoltat capacităţi de depozitare, a apărut şi o situaţie mai puţin întâlnită până cu ceva vreme în urmă.

„S-a ajuns ca preţul cerealelor  pe parcursul unui an să se uniformizeze, ba chiar să ai surpriza ca într-o anumită perioadă a anului, cu toate cheltuielile şi investitia făcută în depozitare, să te trezeşti că poţi să vinzi chiar mai prost decât la momentul recoltării”, a precizat fermierul.

Cât despre o bursă internă a cerealelor, de ce am avea nevoie, atât timp cât cerere internă nu există?, se întreabă Alexandru Gheorghe.

(0 vizualizari)

somalex-preț-vânzare-cereale

Post-ul Fermier: Ar fi ideal să stabileşti preţul de vânzare după costurile de producţie apare prima dată în AgroTeca.


Sursa: Fermier: Ar fi ideal să stabileşti preţul de vânzare după costurile de producţie

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele