Trei preoți au fost reținuți de procurorii DNA în data 15 iunie, fiind acuzați că l-ar fi șantajat pe episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, cu divulgarea în presă a unor imagini în care înaltul prelat apare în ipostaze pornografice.
Jurnaliștii implicați în proiectul independent „Să fie lumină”, care are ca scop divulgarea manevrelor din spatele acțiunilor „bisericești”, au publicat miercuri, 7 august, o amplă investigație despre scandalul sexual care a zguduit Episcopia Huşilor.
Potrivit dezvăluirilor publicate pe platforma ”Să fie lumină”, probele video ale abuzurilor sexuale comise de fostul episcop BOR Corneliu Bârlădeanu asupra elevilor de la Seminarul Teologic Ioan Gură de Aur din Huși , care au instrumentat acest caz, au fost ignorate de anchetatori. Ancheta DNA s-a axat exclusiv pe infracțiunea de șantaj, urmare a plângerii formulate de fostul episcop.
Jurnaliștii ”Să fie lumină” au dat publicității mai multe probe din dosarul de șantaj instrumentat de procurorii DNA şi judecat de Tribunalul Vaslui, respectiv Curtea de Apel Iași. Pe lângă interceptări, declarații ale consilierilor fostului episcop şi denunțul lui Corneliu Bârlădeanu la DNA, au fost date publicității şi o serie de filmări ambientale realizate cu sprijinul lui Corneliu Bârlădeanu, care a fost de acord să poarte tehnică de supraveghere.
Înregistrarea ambientală realizată în biroul lui Corneliu Bârlădeanu, de la Episcopia Huşilor reprezintă confruntarea finală dintre fostul ierarh şi arhimandritul care îl șantaja cu filmările compromițătoare, pentru a obține un post arhiereu vicar.
Citește și APIA: autorizarea plăţilor pentru Campania 2018 continuă
Arhimandritul Jitaru îi povestește episcopului că preotul Ursac (presupusul iubit a lui Corneliu Bârlădeanu n.r.) ar fi fost cel care a făcut publice filmările. Jitaru îi relatează fostului episcop cum preoții din corul Episcopiei Huşilor (din care făcea parte şi Ursac) se distrau pe seama filmulețelor compromițătoare ale ierarhului, pe care le vizionau în timpul deplasărilor. Arhimandritul Jitaru îi exemplifică lui Corneliu Bârlădeanu cazul unei deplasări a corului la Baia Mare, când preoții se amuzau pe seama filmelor porno cu episcopul în timp ce luau masa la restaurant, iar Jitaru îi reproșează lui Bârlădeanu că i-a solicitat de mai multe ori să desființeze corul (tocmai din cauza unor probleme de morală ale preoților) însă ”nu a fost ascultat”.
Jitaru: ”Să nu credeți că glumesc. Și de filmările care… așa, cu Ursac… nu-s de la mine. Ei au făcut așa! Ursac a făcut, Ursac a împrăștiat filmarea peste tot. Știți când au fost la Baia Ma… de cât timp latru eu desființați corul popilor! Știți când au fost la Baia Mare, stăteau la.. unde mâncau, la restaurant, în dracu să-i ieie. Și se uitat la filmare? Știți? ”
Bârlădeanu: ”Ce garanții am că filmările nu mai pleacă de la tine”
Jitaru: „Am şi eu o întrebare, Preasfinția voastră? păi eu atunci aș mai fi nebun să mai fac o greșeală? Păi, acuma sincer, nu mi-i pun în cap pe toți membrii Sfântului Sinod? ”Părintele Ursac, îl cunoaștem… nu deschidem subiectul. Când a fost la facultate la Drept, s-a dus şi s-a spovedit la un preot. În Iași. De atunci, Ursac a dat filmul”
Bârlădeanu: ”Ei, cui i l-o dat?”
Jitaru: ”La un procuror. Întrebați-l pe el”
Citește mai multe aici