Finala din 2020 a Ligii Campionilor se va disputa la Istanbul

0

UEFA a decis ca finala Ligii Campionilor din 2020 să se dispute la Istanbul, pe arena “Ataturk”. În cursă s-a mai aflat “Estadio da Luz” din Lisabona, arena pe care evoluează echipa Benfica Lisabona. “Ataturk” este supus unor lucrări de modernizare în prezent şi va avea o capacitate de 76.000 de locuri.

Ultima finală organizată de oraşul Istanbul a fost în 2005, când Liverpool a revenit de la 3-0 şi a învins AC Milan la loviturile de departajare.

Citește și Un nou virus poate controla telefoanele de la distanță

Portughezii se pot consola cu organizarea Supercupei Europei. Stadionul “Dragao” din Porto va găzdui partida dintre câştigătoarea Ligii Campionilor şi câştigătoarea Ligii Europa din 2020. De asemenea, ultimul act al Ligii Europa va avea loc la Gdansk, iar finala Ligii Campionilor la fotbal feminin se va disputa la Viena, pe arena echipei Austria Viena, fosta adversară a Astrei Giurgiu din grupele Ligii Europa.

Arena “Ataturk” este modernizată în vedere EURO 2024, dar turcii au profitat şi au obţinut organizarea unui alt eveniment major.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele