Firea: „Carmen Dan a premeditat tot la proteste, inclusiv momentele anchetate de procurori, era normal să se retragă”

Informateca

Gabriela Firea a declarat că încă este de părere că ministrul de Interne Carmen Dan ar trebui să demisioneze, mai ales că, din punctul său de vedere, ea a premeditat tot ce s-a întâmplat la protestul din 10 august, inclusiv momentele care sunt anchetate de procurorii militari.

„Din punctul meu de vedere, da. Am spus-o și la CEx, respect votul colegilor mei. Nu sunt supărată pe ei, așa au gândit, nu sunt în disidență cu ai mei colegi. Din contră, toți sperăm să depășim acest moment, din care țara și echipa să câștige. E important ce rămâne. Din punctul meu de vedere, din momentul în care încerca să explice cum ministrul de Interne nu are implicare într-o eventuală evacuare, ci prefectul, a premeditat tot ce a urmat, inclusiv acele momente care sunt anchetate de Parchetul Militar. Era normal să se retragă, dar având în vedere că are susținerea lui Liviu Dragnea, e normal să nu te retragi. Mai ales că trebuia să fie prim ministru. Însă echipa contează”, a declarat primarul Gabriela Firea, în cadrul unei conferințe de presă.

Ministrul Carmen Dan a declarat, miercuri, în contextul acuzațiilor Gabrielei Firea potrivit cărora ea ar trebui să-și dea demisia din funcție, că singura atitudine pe care poate s-o aibă este aceea de decență și că nu dorește să implice MAI în disputele politice.

„Pe mine n-o să mă auziți răspunzând unor astfel de afirmații care au conotație politcă, ce țin de sfera politică de pe scrările Ministerului de Interne. Atât timp cât voi fi ministru de Interne, această instituție nu se va implica în disputele politice. (…) Cred că singura atitudine pe care poate s-o aibă un om responsabil și un șef de instituție responsabil este aceea de decență și de rezervare. N-am să-mi părăssesc această atitudine atât timp cât voi reprezenta juridic acest minister. Vom lămuri toate aspectele care țin de derularea evenimentelor din 10 august în cadrul instituțional”, a declarat ministrul Carmen Dan, la intrarea în sediul Ministerului de Interne.

Citește și Camera Deputaților a respins înființarea unor comisii de anchetă privind pesta porcină și intervenția autorităților din 10 august

De Vlad Mitu

Citeste si...  Toader ar putea să plece miercuri: mai are PSD-ALDE majoritate simplă?

Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *