Firea îl atacă pe Iohannis cu redeschiderea piețelor

Alexandru Ionescu

 Gabriela Firea susţine că preşedintele Klaus Iohannis nu va promulga legea care prevede redeschiderea pieţelor în spaţii închise, deşi Parlamentul a votat această prevedere.

 

”Deciziile împotriva oamenilor, luate de acest guvern incompetent si corupt, fac din ce în ce mai mult rāu. Orice zi în plus cu guvernul Orban la conducerea ţării înseamnă mai multe cazuri de îmbolnăviri, mai mulţi şomeri, mai multe falimente, mai multă sărăcie, mai mult pericol pentru viaţa şi familia fiecărui român. PNL şi Orban vor să-i distrugă cu orice chip pe producătorii românii. N-au milă, n-au înţelegere, nici măcar nu mimează că le pasă”, a scris, miercuri seară, pe facebook, Gabriela Firea.

”E clar că Presedintele Iohannis NU va promulga legea şi astfel milioane de români obişnuiţi – atât comercianţi cât şi consumatori- vor continua să sufere grav, în favoarea supermarketurilor. Asociaţia Pieţelor Agroalimentare semnalează public că de la începutul pandemiei, inclusiv în perioada sărbătorilor pascale, când măsurile erau mult mai drastice, activitatea din pieţe s-a putut desfăşura fără a fi afectată în vreun fel comercializarea produselor şi că pieţele agroalimentare au fost deschise pe tot parcursul anului şi nu a fost înregistrat niciun focar de infecţie”, a mai scris Firea.

Vezi și Casoteca.ro/magazin

În finalul postării, fostul primar al capitalei afirmă că ”pe 6 decembrie nu doar producătorii români alungaţi din pieţe afară, în frig, vor avea posibilitatea să-i arate lui Orban şi PNL ce înseamnă DREPTATE, ci toţi românii”.

 

Băsescu: Arafat este bun doar pentru achiziţii de salvări vopsite


Citeste si...  Ioan Stanomir, despre Carmen Dan:"Trebuie să fii tâmpit, să crezi că o persoană în scaun cu rotile încearcă să fure pistolul unui jandarm"
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *