Ministrul Familiei, Gabriela Firea afirmă că traficul de persoane şi de copii este încă un fenomen îngrijorător în România, dar că s-au făcut eforturi considerabile pentru a reduce numărul cazurilor de copii abuzaţi sau traficaţi, iar rezultatele sunt vizibile şi au fost recunoscute în ultimul raport anual al Departamentului de Stat al SUA.
Aceasta a avut o întâlnire cu Kari Johnstone, directorul interimar al Biroului pentru monitorizarea şi combaterea traficului de persoane din cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii.
”Am avut o întâlnire cu doamna Kari Johnstone, directorul interimar al Biroului pentru monitorizarea şi combaterea traficului de persoane din cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii. Traficul de persoane şi de copii este încă un fenomen îngrijorător în România. S-au făcut eforturi considerabile pentru a reduce numărul cazurilor de copii abuzaţi sau traficaţi, iar rezultatele sunt vizibile şi au fost recunoscute în ultimul raport anual al Departamentului de Stat al SUA”, spune ministrul într-o postare.
Gabriela Firea arată că, pentru Ministerul Familiei şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturile Copilului şi Adopţie este o prioritate prevenirea acestor cazuri în centrele unde sunt îngrijiţi copiii aflaţi în plasament.
”Personalul din aceste centre este pregătit constant pentru a identifica aceste cazuri de la primele semne. Inclusiv operatorii care răspund la numărul unic pentru urgenţele copiilor, 119, au participat la cursuri de formare în acest sens”, spune Firea. Ea menţionează că anul trecut, în prima rundă de organizare a sesiunilor, au fost formaţi peste 300 de specialişti în asistenţă socială şi protecţia copilului care lucrau în serviciile destinate victimelor traficului de persoane.
Elveția: amendă de 1000 de franci pentru femeile care poartă în public burka
”Aceste sesiuni de formare au fost organizate de ANPDCA în parteneriat cu Asociaţia E-liberare, iar ulterior cu International Justice Mission. Au fost aduşi împreună specialişti în asistenţă socială şi protecţia copilului, poliţie, crimă organizată, parchete, etc. Acum, au loc noi sesiuni de formare, derulate împreună cu Asociaţia E-liberare, dar au fost iniţiate şi cu Centrul European pentru Educaţie şi Cercetare Juridică (ECLER). De asemenea, am precizat în discuţiile cu doamna Johnstone măsurile pe care luăm pentru a preveni separarea copilului de familie. De multe ori, copiii ajung în mâinile unor persoane cu intenţii nepotrivite din cauza situaţiei dificile din familie. Am finalizat Legea prevenirii separării copilului de familie, lucrăm la Planul de Acţiune al Garanţiei pentru Copii şi avem la dispoziţie peste 50 de milioane de euro pentru o reţea de 150 de centre de zi”, spune Gabriela Firea.