Firea își retrage agentul termic

Alexandru Ionescu

Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Termoenergetica, anunţă că, din 27 aprilie, se opreşte furnizarea încălzirii în sistemul centralizat de distribuţie din Capitală.

Potrivit Primăriei Capitalei, conform prognozei meteo, temperaturile exterioare din următoarele zile îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru încheierea sezonului de încălzire.

”Ca urmare, începând cu data de 27 aprilie 2020, vor fi iniţiate procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare al Municipiului Bucureşti. Oprirea agentului termic pentru căldură va fi făcută progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare şi prin închiderea instalaţiilor către consumatori, astfel încât efectele vor fi resimţite în următoarele 72 de ore”, a transmis, miercuri, Primăria Bucureşti, printr-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, măsura va fi luată în conformitate cu prevederile articolului nr. 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, modificat prin H.G. 337/2018, care precizează că ”oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10 grade Celsius, între orele 20.00 – 06.00”.

Citește și: Medic român răpus de coronavirus


Citeste si...  Prima reacție a Gabrielei Firea după eșecul referendumului: "Poporul are întodeauna dreptate"
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *