Fostul adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, ca urmare a unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg.
Coldea nu a făcut declaraţii la sosire.
Anterior, în sediul DNA a intrat fostul şef sl Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă.
Omul de afaceri Cătălin Hideg şi firma acestuia, Sanimed Internaţional, au fost trimişi în judecată de către Parchetul European, în octombrie 2022, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene, prejudiciul fiind estimat la 3 milioane de euro.
”Pentru a câştiga o licitaţie pentru RECUMED, un proiect finanţat de Uniunea Europeană pentru crearea unui centru de cercetare-dezvoltare în domeniul recuperării medicale şi reconstrucţiei biologice, omul de afaceri a prezentat mai multe declaraţii şi documente false şi inexacte. Acestea se refereau la procedura de atribuire a contractului de furnizare de echipamente medicale şi la lucrările de construcţie necesare pentru realizarea proiectului. Ulterior, acesta a reuşit să primească, între 2018 şi 2020, subvenţii nerambursabile în valoare de peste 3 milioane de euro”, anunţa atunci EPPO.
