Florin Călinescu și-a mutat cele două mânuțe la Prima TV

Alexandru Ionescu

Florin Călinescu a fost cooptat în top managementul Grupului Clever şi va putea fi urmărit în cadrul programelor Prima TV şi primaplay.ro. Prima apariţie a sa va fi, sâmbătă, în studioul fotbalistic, înainte de meciul dintre FCSB şi Academica Clinceni, unde va comenta, alături de Bogdan Cosmescu, partida care va începe la ora 21.00.

 

Cu o experienţă de peste 30 de ani în teatru, televiziune, radio şi film, Florin Călinescu este un reper în televiziunea de după Revoluţie. El a scris istorie realizând o mulţime de evenimente speciale, matinale, seriale de comedie, culminând cu celebra „Chestiunea zilei”. Este cunoscut publicului şi pentru roluri în filme, precum: „Asfalt Tango”, „Filantropica”, „Balanţa” sau „E periculoso sporgersi”.

“Suntem bucuroşi şi mândri că am cooptat în echipa noastră un adevărat profesionist. Pentru mulţi dintre noi, Florin Călinescu rămâne un reper în televiziune, un simbol al presei româneşti. Ne bazăm pe spiritul lui liber, pe creativitatea şi pe profesionalismul lui. Prima TV a câştigat un plus de experienţă prin prezenţa domnului Călinescu în echipa de top management”, spune Adrian Tomşa, managing partner al Grupului Clever.

Florin Călinescu va fi realizator de programe la Prima TV, dar se va implica activ şi în deciziile editoriale şi de producţie ale Grupului Clever. Misiunea sa este de a dezvolta şi crea conţinut autohton de calitate, care să aducă telespectatorului plus valoare şi să se regăsească în programele postului Prima TV, dar şi ale celorlalte televiziuni ale Grupului Clever.

Cîmpeanu: Cazurile de Covid raportate acum nu sunt generate de şcoală


Citeste si...  Dan Diaconescu rămâne sub control judiciar
Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *