Vicepreședintele USR, Ionuț Moșteanu a reacționat la acuzațiile lui Florin Roman, declarând că, prin alegerea social-democratului Sorin Grindeanu președinte interimar la Camera Deputaților, PNL „și-a oficializat, practic, relația de bună colaborare cu PSD”.
„În aceeaşi şedinţă în care PNL şi-a oficializat, practic, relaţia de bună colaborare cu PSD, instalându-l interimar la şefia Camerei Deputaţilor pe Sorin Grindeanu, fostul premier PSD care a semnat OUG 13 şi a scos în stradă sute de mii de oameni, românii de bună credinţă au mai primit o palmă. Cererea noastră de a fi dezbătută şi adoptată cât mai urgent legea privind certificatul verde a fost respinsă de noua majoritate.
Este o decizie cinică, dacă ne uităm la faptul că astăzi avem aproape 600 de români care şi-au pierdut viaţa ca urmare a infectării cu noul coronavirus”, declară liderul grupului USR din Camera Deputaţilor, Ionuţ Moşteanu.
Știre inițială
Sorin Grindeanu a ajuns preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor pe mâna USR, susţine deputatul liberal Florin Roman. Liberalul acuză USR cu toate că tot domnia sa declară pe Facebook că „PNL nu l-a votat pe domnul Grindeanu. A fost votat de PSD, UDMR, AUR şi minorităţi”.
Vezi aici Grindeanu este președinte interimar al Camerei Deputaților
După ce Ludovic Orban şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Biroul permanent a decis, în urmă cu două săptămâni, ca şefia interimară a instituţiei să fie preluată de liberalul Florin Roman.
Interimatul lui Roman a expirat, el fiind ales pentru două săptămâni, iar prin urmare, marţi, a fost ales un alt vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor care să îndeplinească atribuţiile de preşedinte interimar.
Vezi și Cioloș: suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis nu reprezintă o soluţie
„Colegii din USR au refuzat propunerea pe care le-am făcut-o să prelungim mandatul meu cu două săptămâni, urmând ca dânşii să fie susţinuţi de noi pentru următoarea rotaţie. Prin decizia luată de USR nu am mai reuşit să generăm majoritatea necesară. Refuzul lor de a susţine PNL a fost motivul pentru care noi ne-am abţinut. Şi uite aşa, USR a făcut un cadou gratuit PSD”, a mai scris Florin Roman.
Social-democratul Sorin Grindeanu va prelua, de marţi, preşedinţia interimară a Camerei Deputaţilor, conform deciziei Biroului permanent al forului legislativ.