Am avut ocazia, zilele trecute, să testăm noul Ford Explorer electric și, trebuie să o recunoaștem, mașina a reușit să ne surprindă plăcut. Noul model pare să se fi desprins complet de rădăcinile sale, anii în care Explorer era asociat cu un SUV imens. Ceea ce avem acum este un crossover elegant, redefinit pentru era electrică.
Impresia generală este că Ford a mizat pe stil și pe esențial, punând bazele unui model care se simte mai mult european decât american.
Spațiu, confort și o bază solidă
La interior, noul Explorer este extrem de confortabil și spațios, un aspect esențial pentru un crossover de familie. Deși prețul de start în România este accesibil, începând de la 29.000 de euro, varianta pe care am condus-o noi a fost, desigur, mai scumpă, dar a justificat fiecare detaliu.
Elementul-cheie care diferențiază noul Explorer de mulți rivali din segmentul său este configurația: tracțiune pe roțile din spate (RWD).
Autonomie și factorul „FUN”
Unul dintre subiectele cele mai dezbătute rămâne autonomia. În condițiile noastre de test, am reușit să obținem o autonomie care a coborât puțin sub 400 de kilometri. Dacă această cifră este mult sau puțin, depinde de perspectiva fiecărui utilizator. Cert este că, pentru majoritatea drumurilor zilnice și chiar pentru escapadele de weekend, se încadrează în standardele decente.
Însă, dincolo de cifre, experiența la volan a fost cea care a dominat. Tracțiunea spate este, pur și simplu, fun rău de tot! Manevrabilitatea și senzația de propulsie pe puntea spate sunt atât de bine calibrate încât, pe alocuri, te poți imagina la volanul unui GT mai excentric.
Ford investește miliarde pentru o nouă gamă de mașini electrice accesibile, începând cu 2027
Noua deviză a modelului este clară: Explorer is fun!
Variante, motorizări și prețuri de start
Noul Ford Explorer 100% electric este oferit, în principal, în două niveluri de echipare: Select și Premium, și vine cu trei opțiuni de motorizare și baterie:
Versiunea Standard Range RWD: Acesta este modelul de bază (Style/Select), care folosește o baterie de circa 52 kWh (utilizabili) și oferă o putere de 170 CP, cu o autonomie WLTP de până la 384 km. Acesta este modelul cel mai accesibil, cu prețuri care, prin Programul Rabla Plus, pot începe de la circa 28.800 – 33.900 Euro (TVA inclus).
Versiunea Extended Range RWD: Aceasta este varianta care maximizează autonomia pentru tracțiunea spate, utilizând o baterie mai mare, de 77 kWh, și dezvoltând 286 CP. Autonomia maximă în ciclul WLTP ajunge la 602 km.
Versiunea Extended Range AWD: Modelul de vârf, cu tracțiune integrală (All-Wheel Drive), este și cel mai puternic, ajungând la 340 CP și utilizând o baterie similară (79 kWh instalată).
Cu performanțe decente (0-100 km/h în circa 6,4 secunde pentru RWD-ul de 286 CP) și o capacitate de încărcare rapidă DC de până la 135 kW (timp de încărcare 10−80% în aproximativ 28 de minute), Explorer se poziționează ca un competitor serios în segmentul crossover-elor electrice.
Pentru un test mai detaliat al tuturor specificațiilor tehnice și al elementelor de design (precum ecranul tactil de 14,6 inci care se ajustează), recomandăm să accesați informațiile direct pe site-ul Fordsite-ul Ford.



