Ford inaugurează la Craiova primul său Centru de Resurse și Angajament din Europa. Conceput pentru a sprijini crearea de noi locuri de muncă, a îmbunătăți potențialul economic și nivelul de trai a locuitorilor din Oltenia, Centrul este subiectul unei investiții totale de un milion de dolari în decurs de patru ani realizată de Ford Motor Company Fund în colaborare cu partenerul său internațional, GlobalGiving.
Noul Centru este, de asemenea, rezultatul unei colaborări cu Asociația Pentru Educatie SV Oltenia (EDUCOL), o organizație non-profit locală care urmărește să maximizeze oportunitățile de instruire antreprenorială și dezvoltare pentru tineri, și cu Primăria Municipiului Craiova, care pune la dispoziție clădirea. Ford Motor Company Fund și partenerul său internațional, GlobalGiving, au contribuit cu o finanțare suplimentară de 100.000 de dolari pentru renovarea acestei clădiri.
CRAF Craiova le va permite studenților și proaspăt absolvenților Universității din Craiova să construiască și să lanseze programe sociale inovative și sustenabile, prin intermediul cărora să încurajeze progresul și economia comunității. În acest sens, Ford Fund și EDUCOL au dat startul unei competiții în cadrul căreia studenții au fost inspirați să conceapă proiecte care se adresează nevoilor comunității.
„Tinerii noștri vor beneficia atât de sprijin financiar româno-american, cât și de consiliere și îndrumare într-un mediu profesionist, astfel că vor putea să-și urmeze „visul american” chiar acasă, în Oltenia, atingându-și obiectivele personale și ajutând la dezvoltarea comunității. Scopul nostru este acela de a încuraja ideile inovatoare și de a oferi oportunitățile prin care tinerii pot să contribuie și să crească”, a declarat profesorul Leonardo-Geo Mănescu, președintele EDUCOL.
În cadrul competiției, EDUCOL a oferit consiliere și îndrumare, cu scopul de a-i ajuta pe studenți să definească propunerile înainte de a le transmite spre analiză către organizație, Ford România, Ford Fund, Primăria Craiova și Federația Studenților Universității din Craiova.
După ce au adaptat proiectele pentru a răspunde la feedback-ul primit, echipele au transmis propunerile finale. Mai departe, aceștia își vor îmbunătăți ideile privitoare la proiect în cadrul unor workshop-uri din seria „Human Design Thinking” realizate de Henry Ford Learning Institute. Această organizație non-guvernamentală din Michigan (Statele Unite) utilizează metodologia „Design Thinking”, alături de alte metode, menite să-i ajute pe partenerii academici și de business să asimileze informații în mod creativ și să rezolve astfel o gamă largă de probleme.
Proiectele câștigătoare de la CRAF Craiova care vor primi până la 50.000 de dolari pentru a fi dezvoltate sunt:
– EcOil-Cuv – ce presupune explorarea colectării uleiului uzat dedicat reciclării și transformarea sa în săpun organic, cu scopul de a micșora impactul negativ asupra mediului.
– GoBike Craiova, proiect ce constă în înființarea unor centre de închierere a bicicletelor la preț accesibil, totul pentru a stimula mobilitatea și un stil de viață sănătos.
– Centrul de Asistență și Îndrumare Școlară și Socială, program afterschool conceput pentru a integra copiii din medii defavorizate și care este bazat pe o serie de cursuri de limbi străine.
„Atributul acestor proiecte câștigătoare este că toate sunt sustenabile. Studenții primesc sprijin din partea Ford Fund în primul an, iar ideea lor antreprenorială trebuie să supraviețuiască apoi în mod independent. Scopul este să încurajăm noua generație să gândească neconvențional și să inoveze, iar primul Centru de Resurse și Angajament Ford din Europa o va ajuta să facă acest lucru”, a spus Ian Pearson, Președintele Ford România și Directorul fabricii din Craiova.
CRAF completează cele două proiecte asemănătoare care există deja în Detroit, SUA și pe cel din Africa de Sud, inuagurat de asemenea în 2018. Planurile de viitor vizează extinderea în Asia, prin deschiderea unui Centru în Bangkok (Thailanda) la începutul anului 2019.
Centrul din Craiova poate, de asemenea, să stimuleze colaborarea dintre partenerii locali non-profit, voluntarii Ford și mentorii educaționali pentru a crește eficiența programelor care vizează încurajarea angajărilor și comunitatea în general. Prin acestea, cei interesați pot să-și dezvolte noi talente, să deprindă noi abilități și să ajute astfel comunitatea din care fac parte.