Foștii șefi ai Academiei de Poliție au fost condamnați

Stefan Alexiu

Foștii șefi ai Academiei de Poliție au fost condamnați în primă instanță pentru șantajarea jurnalistei Emilian Șercan. Este vorba despre fostul rector Adrian Iacob și despre fostul său adjunct Petrică Marcoci, care au primit câte 3 ani de închisoare cu suspendare și câte 120 de zile de muncă în folosul comunității.

 

Decizia a fost luată de un complet de judecată de la Curtea de Apel București și poate fi contestată, situație în care va ajunge poate ajunge la instanța supremă.

Adrian Iacob și Petrică Marcoci au fost trimiși în judecată după o anchetă a DNA, care viza acuzații de șantaj.

Vezi și Ponta fost declarat plagiator „cu acte în regulă”

„La sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, inculpații Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail, în calitate de rector, respectiv prorector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, l-au determinat pe inculpatul Bărbulescu Gheorghe Adrian să transmită unei persoane, jurnalist de investigație – persoană vătămată, mesaje de amenințare pentru a o constrânge să înceteze investigațiile jurnalistice care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul academiei, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională”, informa DNA.

Vezi și Rectorul şi prorectorul Academiei de Poliţie sunt cercetaţi penal de DNA

Potrivit procurorilor, Iacob și Marcoci i-au cerut lui Bărbulescu Gheorghe Adrian, profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relația de subordonare funcțională, diferența de vârstă și de grad profesional, precum și de recunoștința acestuia pentru că după absolvire fusese menținut în cadrul Academiei, să achiziționeze mai multe telefoane second hand și cartele preplătite pentru a transmite mesaje de amenințare jurnalistei.

Citeste si...  Premieră națională a Huracán EVO la showroomul Lamborghini București

„Concomitent, cei doi instigatori i-au promis polițistului care a trimis efectiv mesajele de amenințare că îi vor asigura protecția pentru a nu fi tras la răspundere penală și i-au adresat încurajări pentru a-i întări rezoluția infracțională pe parcursul săvârșirii faptelor. Solicitări similare au fost transmise de inculpați unui alt ofițer debutant din cadrul academiei, care însă nu le-a dat curs. Aceste demersuri au fost determinate de faptul că, în perioada menționată, persoana vătămată a publicat mai multe articole care vizau în mod direct activitatea Academiei de Poliție, care ar fi putut avea consecințe semnificative asupra carierei și reputației celor doi inculpați”, se mai arăta în rechizitoriul DNA.

După trimiterea mesajelor de amenințare, aceștia ar fi avut mai multe convorbiri cu Bărbulescu (cel care a trimis mesajele către jurnalista Emilia Șercan) folosind aplicații telefonice criptate sau prin intermediari, prilej cu care i-au cerut să șteargă toate schimburile de mesaje, i-au indicat ce să declare procurorilor și l-au asigurat că va primi o pedeapsă ușoară, precum și că va fi menținut în cadrul academiei chiar în situația unei condamnări.


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *